Cum mi-a deranjat mama echilibrul fragil al căsniciei

După un decembrie interesant din punct de vedere al relaţiei dintre mine şi soţ vine un ianuarie ce ne dă iar echilibrul familiei peste cap. Nu financiar. Nu legat de copii şi sănătate lor. Ci prin prezenţa mamei în viaţa noastră de zi cu zi şi mutarea în altă casă ce nu era potrivită pentru 2 copii mici şi o persoană cu dizabilităţi.

Deşi în prima fază eram entuziasmată de spaţiu, adică fiecare cu camera lui, ulterior am constatat că nu am dulapuri, sertare sau locuri unde pot pune medicamente, foarfece şi alte produse toxice (curăţenie şi dezinfectare). Fiecare colţişor este accesibil de către copii. Fiecare spaţiu mic şi întunecat este căsuţa lor, locul lor de joacă.

Apoi îmi dau seama că sunt obligată să ţin uşile deschise la toate camerele. Nici nu aveam cum având în vedere construcţia casei în formă de vagon. Practic trecem prin toate camere dacă mergem la bucătărie şi/sau baie sau în camera copiilor.

Apoi a urmat partea în care am văzut că mama nu are tabieturi sănătoase. Aţipeşte oricând, se trezeşte uşor. Nu doarme de “prânz” cum ar venii. Apoi efectele bolii sale încep să se vadă şi să se audă. Este destul de vocală în unele privinţe iar bunele maniere parcă le-a pierdut pe drum. Iar ce este mai rău din acest comportament este faptul că picii încearcă să facă şi ei la fel. Poate în ideea că o văd având corp de adult, însă ei nu ştiu şi nu înţeleg care este boală ei.

Şi uite aşa viaţa noastră este la comun. Cu sunete, cu televizorul care merge mereu la mama în cameră, cu lipsa intimităţii. Dacă copiilor nu le pot reproşa rea multe pentru că încă nu pricep ce este intimitatea şi ruşinea, la mama aveam ceva aşteptări. Însă, se pare că a ei capacitate mentală lasă de dorit. Parcă nu o interesează că este văzută de către soţ sau copii când o schimb de haine sau când este vorba de făcut baie. Sau, poate s-a obişnuit cu stilul bunicii mele de a avea grijă de ea. Acolo, în apartamentul bunicii fiind numai ele două probabil jena nu îşi avea locul ei. Să meargă din dormitor până la baie dezbrăcată nu era mare tragedie. Poate şi datorită spaţiului mic al băii şi mobilitatea slăbită a bunicii.

Însă, viaţa la comun a omorât tot romantismul dintre mine şi soţ. A înăbuşit orice dorinţă sexuală căci… se aude/vede cu uşurinţă. Noi dormim în camera din mijloc. Puteţi să îi spuneţi livingul casei. Şi este tare stresant să mă trezesc seara că tipă mama să sting lumina sau televizorul. Asta fiind după ora 22 când copiii dorm de mult iar eu am mai trebăluit ceva prin casă. Practic ora 22 sau începând cu ora 22 este timpul meu/nostru de relaxare. De uitat la televizor, de discutat cele de peste zi sau de lucru pentru mine. Încă încerc să îmi găsesc un job part-time de acasă, dar în acelaşi timp lucrez la cele două cărţi. Să mai spun că am încercat să organizez cursuri şi am avut o prezenţă după toată promovarea?

Revenind la viaţa de cuplu, momentan este suspendată. Şi nu o spun metaforic, ci chiar real. Să încep să mă ascund de mama şi să caut combinaţii şi momente când aş putea să încerc un raport sexual mi se pare ciudat, jenant şi total anti relaxant. Şi cum nu vreau nimic pe grabă numai pentru că vreau să fac, am “instalat” această suspendare. În realitate nu recomand nimănui să întreţină raporturi sexuale pe fugă, în poziţii şi locuri incomode. Accidentele sexuale sunt grave atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.

Până la o nouă strategie de organizare familială vă doresc toate cele bune.