Când vezi ca titlul “Tratat de deflorare” cred că toată lumea se gândeşte la ceva anatomie, cu tehnici sexuale şi cu limbaj de lemn. Eu am găsit în cartea ,,Mic tratat de deflorare,, 4 limbaje diferite şi zău că mă întreb dacă nu este cumva o culegere de autori.
Începe firav dar cu aroganţa bărbaţilor ce au trecut prin viaţă şi îşi povestesc la o bere futaiurile de peste viaţa.
Apoi continuă cu 16 povestioare drăguţe, incitante şi foarte realiste de pe vremea mamei cel puţin. A se înţelege cu cel puţin 60 de ani în urmă. Continuă cu partea de “bla-bla” în care prezintă-amestecă teorii despre virginitate şi himen.
Prezintă şi respinge total unele variante de explicare a situaţiilor extreme.
Cartea se termină cu muuuultă anatomie feminină explicată în fel şi chip.
Ba chiar aceeaşi idee cu alte cuvinte, ca şi cum avea de umplut un număr de pagini la tipografie.
Cu toate acestea, partea cu poveştile şi partea de final le consider bune dar, LUATE INDIVIDUAL. Cele 16 povestioare din cartea ,,Mic tratat de deflorare,, se puteau prelungii la 30 sau 50. Zău dacă dădea rău o culegere strict cu poveşti despre cum şi-au început viaţa sexuală fetele. Bine, merg şi vreo 20 de poveşti despre cum îşi încep viaţa sexuală băieţii, dar asta este numai părerea mea.
Partea de final are câteva paragrafe emblematice ce merg dezbătute dar cu oameni din prezent.
Autorul Virgil Răzeșu este să spunem demodat/neactualizat cu informaţia şi stilul de viaţă actual. Însă, mi-a dat câteva teme de gândit despre vagin, himen şi educaţie.
Cu siguranţă nu a primit un copil întrebarea “Şi cum ţi-a fost?” după ce au aflat părinţii că şi-a început viaţa sexuală. Sigur a fost un uragan dezlănţuit în privinţa fetelor iar la băieţi faza cu “să nu îmi aduci nepoţi prea curând acasă”.
Cartea ,, Mic tratat de deflorare,, se termină cu un chestionar ce se întinde pe 3 pagini ce dă spre penibil. Nu ştiu câţi cititori au răspuns acestui chestionar şi apoi au trimis răspunsurile către autor.
Zău dacă nu îmi vine să rup paginile de “bla-bla” din carte şi să păstrez ceea ce consider că ar fi interesant. Însă, voi păstra cartea în bibliotecă şi cine ştie, poate o vor citi şi copiii mei şi le voi explica că aceasta a fost mentalitatea autorului în perioada când a trăit el.
Nu de alta, dar copiii mei au 4 ani iar autorul… mulţi, mulţi de tot.
Descoperă mai multe la de la sex la dragoste
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Doamne apara si pazeste! :))) Cu siguranta o sa marcheze pe oricine il citeste.
😛
Of, nu aceasta stare am vrut sa o creez. Dar poate ulterior cauta ceva info noi si mai pe limbajul fiecaruia.
Ei hai ca asta a fost un articol tare interesant! Sa ai o saptamana cat mai frumoasa!
Mulțumesc ????
Ha! Eram sigura ca e scrisa de un bărbat. Când ai spus numele autorului a mi s-a confirmat. Creierul meu încă urla „wtf?!”
Îmi cer scuze pentru efectele secundare ????
Ce za zic…… nu zic nimic….
☺️
Da, clar nu e genul meu, cred ca suny eu prea pudica ????
E na ????
Cred ca este printre putinele carti pe care nu as vrea-o in biblioteca :))
Te cred. ????
Mama, te admir si te apreciez pentru curajul de a aborda aceste subiecte, dar pur si simplu nu sunt pentru mine.
Mulțumesc pentru apreciere. Te invit sa citești toată seria și sa descoperi adevărul din spatele personajului Maria.
Nu ca as fi pudica, dar o astfel de carte nu cred ca ar fi printre preferatele mele. In orice caz, felicitari pentru abordarea subiectul, mai ales in zilele noastre.
Nu imi doresc sa placa la nimeni. Nimi cmie nu mi-a placut pe alocuri. Iar de abordat… tot o fac de vreo 6 ani.
Eu nu cred ca as avea vreun fel de probleme in a lectura aceasta carte 😀 tinand cont ca am avut o perioada in care citeam carti de Sandra Brown :)))) Trecand peste anumite chestii, chiar mi se pare utila aceasta carte, cel putin din fragmentele postate de tine.
Esti prima persoana care nu o respinge. Ma bucur.