Femeia care mi-a furat viața- recenzie

Încep acest text cu o cană cu lapte cu cacao lângă mine. Aveam nevoie de ceva plăcut şi copilăresc. Ieri am terminat de citit cartea “Femeia care mi-a furat viaţa”. Sincer, am cumpărat-o pentru cele 500 de pagini. Nu ştiu cât % m-a lămurit descrierea de pe site-ul Libris de unde am cumpărat-o.

Cartea începe banal şi parcă îşi trage cu greu paginile peste textul de tip naraţiune în ramă. După câteva zeci de pagini am tot citit “Fragment din În ritm de o clipire” dar zău dacă am priceput la ce se referă. Asta până pe la mijlocul cărţii. E… taman atunci devine interesantă.

*Doctorul neurolog ce pune omenia mai presus decât meseria.

*Soţul ce începe să se simtă depăşit de situaţie.

*Soţia neurologului ce se simte ameninţată de către o pacientă ţintuită la pat de către o boală extrem de rară.

Fragmentele în care doctorul neurolog vine în vizită la pacienta ciudată devin cele mai interesante. Asta până în momentul când femeia ţintuită la pat începe să îşi revină din boala extrem de rară. Urmează o serie de secvenţe în zig-zag între trecut şi prezent.

Între timp apare o carte tipărită în numele pacientei şi abia acum pricep acel “În ritm de o clipire”. După ceva timp, asocierea cărţii cu un personaj monden dă aripi relaţiei dintre pacienta şi neurolog.

Mutarea în America, turneul de promovare şi marea dezamăgire îmi dă impresia că am înţeles titlul cărţii ”Femeia care mi-a furat viaţa”. Până aproape de finalul cărţii am crezut că fostul soţ al pacientei este cel egoist, egocentric şi total idiot când îi reproşează fostei paciente că i-a furat viaţa, ea, femeia. El tot repetă că numai el este spiritul creator al familiei iar soţia lui nu are ce căuta în zona artei, cu atât mai mult cu cât ea numai a exprimat prin clipiri de pleoape textul cărţii ”În ritm de o clipire”.

Personajul Gilda este cel care răstoarnă toată situaţia. Deşi face pe instructorul personal, nutriţionist, coafeză şi consultant vestimentar, ea de fapt urmăreşte cu totul alt ceva. Şi chiar se joacă cu vieţile mai multor oameni până reuşeşte ce îşi propune. Totuşi, deşi a făcut răul cel mai rău, personajele principale au acum o altă atitudine faţă de Gilda, de cartea ei şi de minciunile ei.

Sincer, jumătatea de final a cărţii am citit-o de Paşte. Dar cititul acela forţat, de tipul: “Ia mai stai tăticule cu copiii, că sunt şi ai tăi!” Şi da, am avut zeci de paragrafe recitite pentru că ţipetele din casă nu conteneau.

Cartea „Femeia care mi-a furat viața” poate fi considerată cu iz de romantism.

Bărbatul care te cunoaşte într-o stare jalnică şi apoi te adoră cu fiecare mişcare şi gând al tău. Femeia ce redescoperă sexul şi pasiunea după o căsnicie de 20 de ani. Deschiderea către nou, cu frică şi excitare în acelaşi timp.

Frica de a recunoaşte că iubeşti şi ambiţia de a trece cât mai repede peste marile dezamăgiri sunt elemente strict feminine ce nu cred că au rost să le explic.

Ca o părere înainte de final aş spune că această carte merită citită, dar cu răbdare. Cel puţin prima jumătate. Restul este din ce în ce mai incitantă şi îţi uşurează treaba. I-aş da o notă dar parcă nu se încadrează în acel tip ci mai degrabă în stilul hygge unde starea de bine tronează la final.