Din joacă sau nu, fraţii îşi spuneau diverse lucruri

     Când nu ai curajul sau pregătirea necesară să explici ceva, mai ales unui copil, îndrumă-l către cărţi. Arată-i o bibliotecă sau dă-i bani să cumpere o întreagă librărie. Şi Cărturăreşti de este nevoie. Uneori, o carte este cel mai bun profesor, aliat şi acel ceva ce nu te critică în momentul când ai greşit ceva sau nu şti ceva.
Un părinte ce îşi îndrumă copilul către carte, şi nu mă refer la cartea-manual, este un părinte inteligent.
Deşi în cărţi găseşti informaţia căutată, nu întotdeauna se potriveşte persoanei ce o caută. Particularitatea situaţiei fac ca obiectele-cărţi să nu fie suficiente. Un om, fie rudă, vecină, prietenă, colegă, psiholog, doctor, poate completa acea lipsă de informaţii pe alocuri. Păienjenişul de cuvinte din cărţi, nu crează mereu punţi către micile creieraşe încă nepregătite. Omul, diferit de părinte, cartea şi părintele copilului fac minuni.

Cu toate acestea, în cazul Mirelei, cărţile au fost exact acel ceva de care avea nevoie. Pentru cine nu o cunoaşte pe Mirela, ea este unică, suficient de coaptă în ale vieţii şi mămica de 2 băieţi (posibil adulţi deja). Scrie şi scrie bine. Are acea vorbire mătură şi ştie să îşi aleagă persoanele cu care vrea să se converseze.
Vă invit să îi citiţi rândurile şi să îi vizitaţi blogul.

De la sex la dragoste, Calea Lactee!

Subiectul cuprinde multe fețe: controversat, tabu, sensibil, complicat și lista poate continua. De care parte mă aflu eu dar mai ales cum am ajuns în mijlocul subiectului veți afla dacă veți citi în continuare.
Mai întâi am să vă spun că tot ce spun este pur și simplu din punct de vedere personal în urma experiențelor mele, fără pretenția unui cunoscător în acest subiect. Nu sunt mare fan subiect, nu-mi place să vorbesc despre sex mai mult decât este necesar, mai bine despre dragoste, dar…

Dacă ar fi să mă prezint ar suna cam așa:

Hi,
Sunt Unique (byMM) și sunt timidă, emotivă, pudică… etc.
Și totuși am acceptat să scriu despre acest subiect. Why?
Well, în primul rând pentru că deși am toate ”calitățile” mai sus enumerate, consider important rolul educației sexuale în dezvoltarea copilului, tânărului, omului. Apoi, pentru că am fost invitată și mi-a făcut plăcere, mulțumesc Irina! ( TULAI DOAMNE, TOT NU REUȘESC SĂ SCAP DE ACEST NUME, VĂ ROG IO DIN SUFLEȚELUL MEU STRESAT DE ACEST ,,IRINA,, VĂ ROG SĂ ÎMI SPUNEȚI GEORGIANA!!!), deși blogul nu are vreo legătură cu tema propusă.

Okay, acum să trecem la povestea despre sex și dragoste în ceea ce mă privește.

 Foto arhivă personală

În copilărie, adolescență

Părinții mei mi-au dat o educație extraordinară, dar nu și în ceea ce privește sexul, sexualitatea și dragostea. Mama mi-a spus ceva despre ciclul lunar, cam exact când se și întâmpla.

     Primele lecții și informații deci, nu au venit din partea părinților, ci din cele câteva ore de anatomie care ni se predau la școală.
Timiditatea m-a făcut să mă refugiez în cărți și să mă cufund în lecturile lor considerându-le cei mai buni prieteni. Tata m-a învățat să citesc și să scriu înainte să intru în clasa întâi. Tot el m-a învățat multe lucruri ce te-ai fi așteptat să vină din partea unei femei.
Din momentul în care m-am prins că din cărți pot afla tot ce vreau, acestea au devenit aliatul meu, salvarea, prietenul, tot.
Poate că de fapt așa a vrut/înțeles tata că trebuie să aflu despre lucruri pe care nu putea să mi le spună. Nu știu și nici nu judec. Le sunt recunoscătoare părinților pentru tot.
Am început deci să citesc mult și cam tot ce-mi cădea în mână, pe ascuns mai ales. Aveam un loc știut doar de mine și aveam privilegiul să am acces la o bibliotecă foarte bine pusă la punct. Nu, nu vă gândiți atât de departe, nu am ajuns chiar la tratate 🙂 . Numai că, vedeți voi dragilor, una este teoria și alta practica, nu? În timp ce eu mai credeam în Moș Crăciun, îmbrăcam păpuși și mă îndrăgosteam fără să știu ce înseamnă exact, de profesorul A, de actorul B, de băiatul prietenilor de familie, etc., colegele mele aveau prieteni ”pe bune”.

Fericire este cu adevărat atunci când te îndrăgostești!

Începeam să înțeleg unele lucruri, a se citi transformări, iar pentru confirmări mă duceam repede la prietenii mei, cărțile. Pentru că tot timiditatea împreună cu emotivitatea și rigorile educației, poate chiar statutul în societate al familiei, mă transformau în genul de ”înfumurată”, aveam puțini prieteni. Buni. Îmi plăcea să fiu în preajma lor, să ne distrăm, să discutăm tot felul de subiecte, dar nu-i puteam lăsa să se apropie prea mult. Mă refer la prieteni în general. Nu puteam pur și simplu să-mi spun secretele. Aveam senzația că mă fac de râs, că devin subiect de glume proaste.
Cu băieții era și mai și. Nu suportam să mă atingă toată lumea, să mă ia oricine de mană, după gât, să pună mâna pe fund sau și mai și, să mă pupe.
Fiecare atingere fizică pe nepregătite mă făcea să ridic garda, ba chiar și ”armele”. Detestam ”agățatul”, pâsâit-ul, fluieratul, toate chestiile de genul pe care le întâlneam.

     Din tot ce citisem reținusem că sunt foarte prețioasă, că lucrurile trebuie să vină firesc, cu acceptul meu. Blând, delicat, frumos. Creasem în imaginația mea scenarii despre cum ar trebui să fie el, cum trebuia să se întâmple, în ce cadru/decor, toate detaliile. Calea Lactee!
Îmi doream să am un prieten dar mă speria în același timp, ceea ce a făcut ca asta să se întâmple pe la 18 ani. A nu se înțelege că regret. Din tot ce am trăit am putut să trag concluzia că toate vin atunci când trebuie să vină.

     A fost însă și marea dezamăgire. Vă întrebați dacă mi-au fost de ajutor prietenii oameni sau cărțile? Cum probabil bănuiți, cărțile mi-au fost de (mare) ajutor. Dar am găsit între timp și o prietenă-confident, în persoana unei mătuși.
M-au ajutat să îmi dau seama că sunt persoane care vor sex de la tine, să (-și) rezolve sau să bifeze ceva, să își ia un soi de trofeu și sunt persoane care iubesc și vor dragoste. Este o mare diferență. Cum spuneam? De la sex la dragoste… Eu făceam parte din a doua categorie, clar.
De unde sau cum exact nu-mi dau seama, dar simțeam” pericolul”, știam să mă retrag la timp, să-mi pun ”chipul de gheață” – doar o figură de stil, v-ați prins!
După ce l-am cunoscut pe soțul meu am mai înțeles ceva: că este foarte important să te învârți într-o arie mai largă. Să ieși din pătrățica, bula, etc., în care muncești, locuiești. Și că destinul joacă un rol foarte important.

Și adult și părinte

La mine/noi s-a întâmplat să lucreze destinul. Nu a fost dragoste la prima vedere. A fost o chimie care mai întâi ne-a apropiat prin felul în care gândeam, prin pasiuni comune. Apoi a fost dragoste, iubire, respect. Și mai există.
A venit vremea să devin mamă, părinte la rândul meu.
Din acest rol mi-am propus și promis să fiu cea care vine cu primele informații despre sex, despre transformările hormonale și dragoste pentru copii mei. Ajunsesem eu așa la concluzia că viața este grea și nedreaptă cu femeia, așa că mi-am dorit băiat. (Și eu am avut aceeași sorință, eu Georgiana)
A fost exclusă povestea cu barza din start, nici măcar eu nu o acceptasem/crezusem. Mă gândeam că am timp până voi veni cu explicațiile necesare. N-a fost așa. Pe la 4 ani, m-am trezit că îmi spune că el știe cum se nasc copiii: pe fund. Rămas singur acasă pentru câteva ore, văzuse o naștere în apă. Am bâiguit ceva cu fetițele și băiețeii. Dar cât și ce poți explica pe înțelesul unui copil de 4 ani?

Care este vârsta potrivită pentru explicații? Depinde de copil. Am ajuns la concluzia că cel mai bine este să găsești explicații pe etape. Deși îmi propusesem să fiu prietena copilului meu, m-am trezit că era cu un pas înaintea mea. Prins de serviciul solicitant, tatălui nu-i rămânea timp pentru discuții cu copilul. Cariera, fir-ar ea să fie. Atunci am realizat că trebuie să fac eu ceva și din teamă de a nu da greș, după ce am mai explicat eu una alta cu hormonii, i-am dat să citească ”Ce se întâmplă cu corpul meu”. Avea 12 ani. Eu am venit cu retușuri, cu nuanțe legate de relații, respect, diferența dintre sex și dragoste.
La al doilea, a fost și mai tare, dacă mi se permite exprimarea aceasta. Reclamele tv erau preferatele sale. Cea cu tampoanele i-a atras atenția în mod deosebit, a venit și mi-a spus cu inocența caracteristică vârstei  ”măi mami, eu cred că astea fac pe ele” (!!!???!!!). De râs sau de plâns? Ehhh, nu voi dramatiza, sigur. L-am luat pe fratele său aliat și i-am explicat pe înțelesul lui. Aceeași dilemă: vârsta.
A fost un pic mai ușor pentru că aveam o experiență dar și pentru că avea un frate mai mare. Deși diferiți, găsesc ei mereu o cale comună de înțelegere. Din joacă sau nu, îi auzeam spunându-și lucruri. Dar asta la un moment dat, când erau ceva mai mari, pentru că diferența dintre ei este de 6 ani.

Concluziile mele:

Relația părinte copil este esențială.
Dar dacă din varii motive nu poți da explicații cu privire la sex/sexologie, apelează la (prieteni) cărți. Ajută-l să-și găsească răspunsurile și din cărți. Nu cred, nu văd nimic greșit în asta. De exemplu pe mine m-ar fi pus în mare încurcătură dacă tot ce am citit mi-ar fi spus părinții, sau ce era esențial. Cred însă că era perfect, mă rog, pe aproape, dacă se împleteau cumva informațiile din cărți cu cele din viața reală, venite din partea părinților.
Acestea sunt lucruri pe care le-am învățat despre ce înseamnă să fii părinte. Că orice ai face, probabil vei greși. Alt subiect, altă poveste.
Nu este greșit nici dacă ar veni din partea unui prieten, din orice zonă ar veni el. Mai greu cu alegerea celui bun, dar este okay.
Important este și rolul școlii. Consider necesară introducerea orelor de educație sexuală în programa școlară. Făcute cu profesor de specialitate, cu profesionalism și seriozitate. Sigur, la timpul potrivit.
Aș mai puncta faptul că este la fel de important ca informațiile să vină atunci când are/ai nevoie de ele. Nici mai devreme, nici mai târziu.
Suntem unici, prin urmare nu există o regulă universal valabilă. Cum eu sunt (Unique) timidă, emotivă,…, mi-am luat informații de acolo de unde m-am simțit eu.

Închei prezentându-mă: Sunt Mirela nu (mai) sunt timidă și am blogul UniquebyMM