În noi stătea un munte de curiozitate, lăsat de izbelişte

    Mulţi avem familii mutate la oraş. Mulţi suntem rude de ţărani, oameni cu frică de Dumnezeu şi prea puţin timp pentru stat la taclale. Mai bine îngrijesc de animale sau de grădină, căci acestea le sunt mâncarea. ,,Ce atâta vorbă? Sau tragi de timp ca să nu te duci la prăşit? Vezi că o să te trezeşti în farfurie cu o ciorbă de cartofi în loc de borş de pasăre sau carne la garniţă!,,

Sper să nu exagerez, dar undeva la mijloc este adevărul. Sunt corcitură de copil, din tată fost ţăran (maxim 15 ani) şi mamă orășancă. Şi da, tatăl meu a recunoscut că nu i-a plăcut munca la câmp şi a făcut tot posibilul să plece de acasă. A ajuns în capitală, în grija unchiului său. Dar asta este o altă poveste…

La cum o ştiu pe bunica mea, mamă de 3 băieţi, nu cred că a îndrăznit vreodată să le spună ce mai face puţa în afară de pipilică. Bunicul, angajat la Căile Ferate, venea la săptămână acasă şi cred că şi el evită astfel de discuţii. Dar cu siguranţă îşi strângea cu foc femeia în braţe, doar au făcut 3 copii.

Deşi nu am căutat, am găsit o altă familie mutată la oraş, cu vechi ştate ţărăneşti. Al lor copil, cu atingere de scriitor, a acceptat să participle în Campania mea. Cu o sinceritate debordantă şi cu amintiri frumoase (zic eu, nu ştiu cum le percepe el acum…) îl prezint pe GI. Fiu de ţăran, soţ, tată de băiat şi blogger pe GIGIEL. Haideţi să vedeţi cum şi-a căutat el informaţiile despre sexualitate şi sex.

     ,,În curând fac 47. 47 de ani care poate însemnă ceva sau se poate să fi trecut prin viaţă ca raţa prin lac şi nu-ţi rămâne lipit nimic pe retina minţii.
Dar totuşi, după 47 de ani pot să mă consider matur. Nu întratât încât să mă consider înţelept dar destul cât să aduc puţină bunăstare informaţională celor cu care-mi împart viaţa. Nu atât informaţia brută ci interpretarea ei.
Dacă ar fi să-mi returnez mintea în trecut şi să caut amintiri, aş putea spune că directiva informaţională a explodat odată cu internetul. Până la el, la internet, televizorul era o undă direcţionată exact în miez. Ajunsesem să cred că de fapt adevărul vine odată cu telecomanda, că în ea stau marile mistere deconspirate, că filozofia se naşte în butoanele apăsate. Aruncând şi mai mult în urmă undiţa pentru amintiri, pe lângă şcoală, discuţiile cu prietenii mai mari de vârstă, erau surse sigure de aflat veşti despre viaţă. Desigur, şcoala nu te pregătea pentru viaţă ci îţi smulgea forţat câteva dorinţe ascunse, lăsând totuşi mare parte din pasiuni pe locul doi, trei. Dar îţi forma un bagaj informaţional general fără să-ţi bată capul.
Intrând adânc în sacul amintirilor, descopăr că m-am născut într-o familie de foşti ţărani, crescători de tutun. Cred de aici şi pofta mea nebună de de a fuma câteodată în neştire, ţigară după ţigară. Emigraţi de la ţară la oraş, au avut grijă să cresc frumos şi nu prea deştept. Informaţiile de la ei erau rare şi uneori deformate. De pildă la cutremurul din 77′ mi s-a explicat că de fapt pământul era un Gigant care din când în când îşi scutură solzii. Şi aşa apărea cutremurul.
Despre energia electrică credeau că este un şarpe veninos ce-ţi intră în casă şi-ţi luminează faţa să te poată muşca. Mult timp am crescut cu aceste informaţii drept cele adevărate.
Despre sex nici nu a fost vorba vreodată. Dar niciodată. Au ştiut să păstreze foarte bine informaţiile despre sex astfel încât am crezut până la 18 ani că barza aduce copii.
Primele lucruri despre mine, care aveau să se adeverească mai târziu şi care aveau în ele un sâmbure mare de avocado, erau despre buzele mele. De mic copil mi se spunea că că am buzele mari, făcute să pupe şi să iubească. „Ia uite ce buze mari are! O să aibă succes la fete”. Pe vremea aia eram cu „Bleah, fetele!” Partea cu pupatul am înţeles-o, că eram călare toată ziua pe maică-mea să-i dau pupături dar partea cu iubitul am înţeles-o târziu. Mult mai târziu.
Pe la 11 ani m-a dus la doctor, că-mi crescuse puţa cât un bob de mazăre şi mai toate neamurile mă strigau „Bob de mazăre”. Voiam să-i spun că e bună aşa, că pot să fac pipi şi nu-i înţelegeam starea uşoară de disperare dar se pare că ţinea şi la viitorul meu. După nişte pastile hormonale de creştere îmi ajunsese de o târam pe jos după mine.

     Cred că eram clasa a 7-a când şcoala ne-a prezentat cum se naşte viitorul în forma aparatului reproducător. Noi râdeam în clasă, ne hlizeam la planşele care arătau un puţoi şi o chestie care semăna cu o pâlnie cam mare. Tovarăşa profesoară încerca să-şi păstreze calmul şi luciditatea la claia grămadă formată din întrebări repezite şi de multe ori haioase. Cred că mai mult am învăţat unii de la alţii decât de la şcoală, care nu-ţi prezenta viitorul decât ştiinţific fără să explice procesul în sine. Şi în noi stătea un munte de curiozitate, lăsat de izbelişte.
Prima erecţie mai acătării, mai sănătoasă medical, a fost în clasa a 8-a. Spre finalul anului şcolar, după ore rămâneam câţiva dintre noi în clasă. Un coleg aducea un casetofon şi ascultam muzică încercând pe cât putem să recreăm atmosfera unei discoteci. Şi pentru că în discotecă se dansa, purtaţi de ritmurile muzicii am început să dansăm la grămadă, unii cu alţii, fete cu fete, băieţi cu fete. Prima fată cu care am dansat vreodată, mi-a provocat un val de căldura ce s-a transmis în tot corpul, mai ales între picioare. Când am terminat dansul, eram roşul ca racul speriat de ciudăţeniile corpului meu, de umflătura ce stătea să-mi rupă pantalonii.
Voiam să scriu că în acel moment uitasem tot ceea ce ştiam despre mine. Dar problema era că nu ştiam nimic. Şi ruşinea a fost destulă, ca să am curajul să întreb pe cineva.
Şcoala a rămas repetentă la capitolul educaţie sexuală.

     În afară de ora în care am învăţat despre aparatul reproducător, au urmat 4 ani seci.
Totuşi informaţiile veneau, lent cu precădere spre foarte lent. Multe din ele sub formă de glume şi ironii de la cei mari. Stăteam la taclale pe bordurile străzii spărgând seminţe iar cei mari îşi căutau victime ale săgeţilor ironice dintre cei mai mici. Aveam 15 ani şi râdeam când auzeam vreo expresie despre fete sau cu orice avea legătură cu sex-ul. Curiozitatea ne mai împingea să punem vreo întrebare fapt ce stârnea un nou val de râs. Nu făceau un întreg dar erau informaţii, erau noutăţi cu care ne hrăneam cunoştinţele.
Ne duceam la farmacie să cerem Mini-max trimişi de cei mari care ne spuneau că sunt bomboane mentolate. Unii mai naivi deschideau ambalajul şi încercau să mestece bucată de cauciuc. Nu era deloc mentolată.
Pe la 18 ani am învăţat multe. A fost ca un şoc imens cantitatea de informaţie care mi-a dat peste cap tot ceea ce ştiusem până atunci. Am aflat despre perioadă la femei, despre felul în care poţi să faci sex şi să te protejezi să nu rămână repercursiune cu ochi şi că nu chiar barza este cea care aduce copii. Despre felul în care poţi iubi o femeie şi multe altele. Şi ce femeie! Vreo două luni de zile, o doamnă a pus ochii pe buzele mele şi nu le-a slăbit până nu a stors tot ce se strânsese 18 ani în mine. Doamne, câtă utilitate a putut să dea buzelor, până în ziua de azi mă mir.
Atât de multe m-a învăţat că înainte de însurătoare lucram într-un colectiv de femei şi ca să-mi demonstrez cunoaşterea, făcusem un grafic cu perioada fiecăreia. Chiar dacă pare greu de crezut, dar ştiam când este perioda fertilă, când nu există şanse sau când este timpul bun. Beneficiam din plin de cunoştinţele mele şi chiar dacă uneori întâmpinam un refuz, era foarte bine argumentat „Pisi, hai!” „Nu pot”.” Calendarul spune altceva”. ” E soţul acasă”.
Privind în urmă la ceea ce am trăit şi făcând o paralelă cu ceea ce este acum, îmi stârneşte un fel de mirare. Cu toate că am dus lipsă de informaţie pe timpul copilăriei şi adolescenţei, erau unele lucruri care ne ţineau departe de belele. Un copil din flori la o vârstă fragedă era unul din bau bau-rile cu care mulţi ne speriau şi ne ţineau hormonii în frâu. Poveştile despre cei care încercaseră marea cu degetul iar acum trăgeau ponoasele fiind taţi adolescenţi, ne speriau mai mult decât bolile cu transmitere sexuală.
Acum însă, există informaţie. Şi parcă este degeaba. Nu a schimbat cu nimic percepţia asupra sexului. Există în continuare taţi adolescenţi, există în continuare boli cu transmitere sexuală, există copii din flori. Poate chiar mai mult decât în trecut.
Mă uit la băieţelul meu de 10 ani jumătate şi mă gândesc că este totuşi prea devreme să-l învăţ despre utilizarea puţei în alte scopuri decât pipi. L-am întrebat totuşi dacă ştie cum vin copii pe lume. După ce a chicotit puţin şi a încercat să se eschiveze de întrebare, am insistat cu întrebarea.
– Hai mă tati, cum vin copii pe lume? Eu ştiu că-i aduce barza.
– Nu, vin din burtica mamei.
– Şi cine îi pune acolo?
– Nu ştiu. Moleculele.
E bine. Chiar dacă nu-i barza şi moleculele pot avea un rol. Am să-l lăsa aşa ceva timp apoi am să-i explic adevărul. Ştie despre cum apare cutremurul şi parcă-i prea devreme să-i stric inocenţa.,