Declar fericită că „statul cu nasul în telefon” este benefic. Vă rog să nu aruncați cu pietre până nu vă spun despre ce este vorba.
O nouă aplicație își face simțită prezența fix în zona de TABOO: educație sexuală. Această nouă aplicație este rezultatul unui efort comun între ROMÂNIA, BULGĂRIA și ŞERBIA. Partea românească a colaborării a fost reprezentată de către Carmen Suraianu, directoarea executivă a SECS, cea mai longevivă organizaţie din România care promovează dreptul la sănătate sexuală şi reproductivă încă din 1990.
Carmen Suraianu este cea care a coordonat întreg efortul de mai bine de un an de zile, ce a făcut ca aplicaţia să devină disponibilă şi publicului din România.
Spre rușinea mea, am aflat tocmai astăzi despre această aplicație. Și acest lucru numai pentru că mi-am setat o alarmă în „Google Alert” pe expresia „educație sexuală„. În acest fel primesc zilnic articole ce conțin aceste cuvinte. Așa am aflat de articolul din Adevărul unde se prezintă detaliat și cu un limbaj ușor de înțeles aplicaţia MYRA.
O mică prezentare video a aplicației găsiți mai jos.
De ce recomand aplicația MYRA?
Pentru că este gratuită, colorată, ușor de folosit atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți. Spun și pentru adulți pentru că această aplicație oferă informații despre educaţie pentru sănătate sexuală.
A fi adult și activ sexual nu înseamnă că ești și sănătos sexual. Informațiile din prima aplicaţie mobilă de educaţie pentru sănătate sexuală în limba română pot veni în ajutorul tuturor. În acest fel cei timorați, timizi, jenați sau panicați pentru că nu știu unde să caute TOATĂ informația CORECTĂ despre sănătate sexuală au un ajutor prin intermediul telefonului. Aplicația poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil, din App Store, Google Play şi AppGalery.
Recomand aplicația pentru că lipsa informațiilor de sănătate sexuală duce la afecțiuni posibil grave în viitor.
De exemplu FIMOZA la adult se tratează mai greu. Recuperarea se face ca după o operație majoră, cu repaos la pat de aproximativ 14 zile și interzis la efort pentru 30 de zile. Practic o lună acel adult este în convalescență pentru că nu a avut parte de o educație intimă bună la momentul potrivit. Iar complicațiile fimozei la adult se duc muuuultă spre zona de psihologic și dezvoltare personală.
Ba mai mult, din experienţă personală pot spune că bărbații ajunși la 30 de ani cu fimoza au numai corp de adult, dar mentalitate de adolescent mereu jenat de corpul său.
De exemplu, din cei 3 adulți cu fimoză pe care i-am cunoscut, 2 nici nu știau cum se numește problema lor și cu atât mai mult cum se poate trata. Iar partea cu fimoza este să spunem cea mai „fericită” problemă apărută în lipsa educației sexuale.
Ce găsim în aplicaţia MYRA?
Păi găsim informaţii despre relaţii, contracepţie, sexualitate, sarcină, fertilitate şi infecţii cu transmitere sexuală, totul aranjat în două teme.
A se înțelege faptul că aplicația îți dă voie să îți personalizezi aspectul în funcție de preferințele tale. Ceea ce mi se pare perfect. Nu toți rezonăm cu același aspect tineresc, iar faptul că această aplicație este ȘI PENTRU ADULȚI o face specială. Variantele de aspect sunt fie cu pictograme, fie cu linii tip meniu.
După setarea contului, ceea ce este destul de ușor, poți trece la a căuta informațiile necesare.
Ceea ce îmi place mult la această aplicație este faptul că îți oferă posibilitatea de a citi și alt ceva după ce ai terminat ceea ce ai căutat. Un fel de continuare a subiectului căutat. În acest fel ți se asigură o informare completă și corectă asupra subiectului căutat.
Ca vârstă, această aplicaţie „all în one” poate fi utilă tuturor utilizatorilor de peste 15 ani. Adică cam tuturor posesorilor de telefon mobil cu acces la internet. Ba mai mult, a sta cu nasul în telefon pentru a frunzării această aplicație nu cred că este motiv de apostrofare, mai ales în familiile sau în mediile defavorizate. Jena purtării unei discuții cu multe lacune poate fi înlocuită pentru o bună bucată de timp de această aplicație. Ulterior se poate apela la personal calificat spre consiliere, planificare familială sau specialiști în tratarea bolilor cu transmitere sexuală.
Pentru a fi mai atrăgătoare, MYRA are denumiri de rubrici precum
„Despre relaţiile mele şi starea de bine”,
„(Cred că) sunt însărcinată”,
„Corpul, igiena şi sexul”, un calendar al fertilităţii, precum şi o secţiune cu contacte utile.
Contacte ce vă rog pe voi, cei ce vă instalați aplicația să le dați mai departe tuturor celor ce credeți că au mare nevoie de ele.
„Educaţia şi informarea corectă îi ajută pe tineri să se dezvolte sănătos şi să ia decizii corecte, bazate pe studii şi statistici reale, realizate de oameni competenţi din domeniu. Lansăm aplicaţia Myra pentru că educaţia pentru sănătate sexuală este esenţială într-o societate informată şi sănătoasă”, a declarat Carmen Suraianu, directoarea executivă a SECS. SURSA ADEVĂRUL.RO
Pandemia ne-a obligat în 2020 să ne mutăm în online. 2021 ne primește din februarie cu MYRA, prima aplicație în limba română de educație sexuală. Și pentru că nu numai România a conştientizat nevoia urgentă de educație în această direcție, Aplicaţia Myra este dezvoltată de Federaţia Internaţională de Planificare Familială.
Parteneri MYRA sunt:
SECS România,
BFPA Bulgăria
SRH Şerbia, printr-un grant finanţat de MSD prin Programul MSD pentru Mame.
Acum, la final de articol, crezi că această aplicație este un motiv bun de a sta cu nasul în telefon? Îți vei mai lăsa copilul încă 5 minute cu telefonul în mână? Dacă ești pro educație sexuală, te rog să distribui acest articol.
Cine știe, poate vecina timidă nu are curajul să îi spună două vorbe fetiței sale de 14 ani. Sau, puștiul acela de 16 ani ce stă la cămin la oraș se va gândi de două ori înainte să facă sex data viitoare.
Descoperă mai multe la de la sex la dragoste
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
interesant articol
Multumesc