Și… au plecat la hotel(În capul meu 23)

Maria mergea în faţă iar Mirela în spatele ei precum o secretară. Sau ca o elevă ce îşi urmează profesoara. Ce-i drept cam arătau aşa. Maria cu aspectul ei de femeie cu trăsături masculine, iar Mirela un fel de Sânziana Buruiană în varianta şatenă.

La magazinul de cartier unde s-a oprit Maria pentru sticla ei de gin şi apă tonică Mirela a ezitat să intre. Asta şi pentru că nu ştia dacă să cumpere ceva pentru fantezii în general, sau să se limiteze strict la cea cu Maria. Starea aceasta de nehotărâre a durat până a ieşit Maria din magazin. Deci avea să se limiteze la camera de hotel şi ceea ce va mai plusa Maria.

Ajunse la intrarea hotelului unde este cazată Maria privirile sunt atrase de decolteul generos al Mirelei. Evident lăsat la vedere intenţionat. Şi tocurile şi le-a ales intenţionat pentru a-i face fundul mai bombat.

În cameră intră prima Maria. Mirela o urmează tăcută. Imediat se uită unde aşează recipientul cu moştenirea. Privirea i se schimbă şi devine vădit afectată. Lacrimile apar imediat, tăcute şi greoaie. Chipul i se schimbă într-o frumuseţe mai clasică, dispărând ca prin minune extravaganţa ei obişnuită.

Cu paşi mici şi greoi se îndreaptă către masă pe care este recipientul. A ezitat să pună mâna şi o caută pe Maria din priviri. Aceasta nu pare interesată. Îşi serveşte paharul de gin pe care şi-l doreşte de mult.

-Pot… să iau puţin recipientul?
-Acum nu mai este conservă? Sau o simplă pulă? Spuse Maria iritată.

-Pot să iau puţin recipientul în mână?
-Sigur, numai să nu iei o gură. Am nevoie de bucata întreagă.

Ca o şcolăriţă cuminte Mirela ascultă. A luat cu grijă recipientul în mână. Vedea vag conturul, dar mintea îi era la copul lui Mircea. La faţa lui lunguiaţă şi barba tare. La buzele subţiri, dar cărnoase într-un sărut.

-Totuşi, de ce a murit Mircea?
-Septicemie. Dar numai pentru că a fost încăpăţânat, accentuă Mirela. A avut un accident la muncă. Şi-a zdrobit două degete dar a stat aşa cu ele vreo 3 zile, bandajat ca şi cum nu era atât de grav. Trei zile în care a stat mai mult pe la muncă, în praf şi umezeală. Cu toate astea și-a făcut timp să îmi trimită zilnic câte un buchet de flori, ca să nu îmi gac griji…

Când a ajuns la spital i-au amputat de urgenţă degetele dar infecţia intrase deja în corp. Mai primise şi o veste proastă iar voinţă lui de a învinge boala a cedat precum un pod şubred, spuse Mirela oftând tare în timp ce își privea vârful degetelor golașe.

-De la aflarea veştii proaste a murit în mai puţin de 24 de ore. Iar restul… a urmat cu viteza luminii. La spital în fişa medicală aveau datele soţiei ca persoană de contact. Corpul a fost preluat de ea sub supravegherea avocatului.

În timp ce Mirela povestea, Maria stătea cu paharul de gin în mână şi urmărea atent fiecare mişcare a recipientului. Până la urmă este a ei chestia de acolo şi trebuie să îşi supravegheze moştenirea.

-Şi totuşi, cum a reuşit notarul să îndeplinească ultima dorinţă a lui Mircea? întreba Maria mai mult pentru ea.

-Nu ştiu. Dar dacă a scris asta în testament înseamnă că era foarte important pentru el.

Cu vocea încă şoptită, Mirela întrebă dacă poate să îşi pună şi ea un pahar de gin. Maria îi arată paharul gol de pe masă cu un gest mai mult teatral. Ce-i drept a contribuit și mâneca mai mulgă la elect. Cu toate acestea starea ei este una de mai bine pleacă la Călin. Măcar ştie una şi bună: Călin este o prezenţă constantă, monotonă şi… Dar nu apucă să ducă gândul până la capăt căci o izbitură puternică de pahar gol o aduse la realitate.

-Gata! Mi-am luat doza de alcool, spuse Mirela. Acum spune-mi unde ai botinele roşii. Tu-i mama lor de botine şi de şorţ cu dantelă. 1900 toamna scrie pe tine fată. Ia să văd şi eu cum este să fi Maria, încălţată cu botine roşii, desu negru şi şorţ din dantelă, spuse Mirela pe nerăsuflate, dar cu mare năduf.

Vorbele ei sunau a răzbunare, dar nici ea nu ştia împotriva cui era răzbunarea. A Mariei, prinsă în poveste, sau a lui Mircea cel cu o sută de gusturi la femei. Şi ce femei dom’le, îşi spuse în gând aruncând o ultimă privire către Maria.

-Dacă tu vrei să fi Maria în această cameră, înseamnă că eu voi fi Mircea.
-Da, faţă.
–Pisi! O atenţionă Maria. Dar trebuie să avem nişte reguli. Nu de siguranţă, căci nici eu şi nici tu nu suntem de meserie Dominatoare. Ci pur şi simplu să stabilim din start ce va face una şi ce va face cealaltă. Iar pe parcurs dacă mai apar idei să întrebăm, să cerem voie.
-Sigur Pisi. Dar aş vrea să nu fie un teatru fals. Aş vrea pur şi simplu să te porţi aşa cum se purta Mircea cu tine. Iar eu… voi încerca să fiu tu, dar zău dacă îmi dau seama cum. Tu pari prea cuminte, iar eu, să spunem… prea energică.
-Iar eu, adică Mircea, să îţi dau indicaţii, spuse Maria.
-Da, şopti Mirela, încă cu recipientul în mână.
-Îţi repet, vreau să îl laşi întreg. Nu pui gura pe el ţăcănito.
-Nu pun, nu pun. Unde ziceai că ai botinele? Vreau să mă schimb. Nu de alta, dar m-am încălzit de la ginul ăla băut pe nerăsuflate.

Va urma!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!