Printre somoioace de praf….

    Spune-mi daca cer mult: un barbat care sa ma tina in barate, sa ma sarute de uit si ultima frantura de realitate, un somn in doi de vreo 3-4 ore dupa o noapte plina.  In schimb, ma trezesc cu conversatii inutile despre cum EL are dreptate si eu gresesc. Reprosuri legat de sms-uri, cum ca nu ii raspund la fel de dragastos si ca in conversatiile telefonice nu simte ca vorbeste cu iubita sa. Pai stimabile, daca tu ai o atitudine de dur, vorbesti mult despre tine, despre ce pozne ai facut in copilarie, despre munca ta si cat de mult iti place si te implici, cum vrei sa mai tin minte  ce vroiam sa iti spun?!

    Cum am mai spus intr-un post anterior, am atras doar probleme si problematici in peajma mea.  Imi place sa ii trag de limba, sa spuna ceea ce altora nici prin cap nu le-ar trece sau gandii. Asa am reusit sa scot de la problematicul numarul 3 ideea ca pana acum, el era cel care cerea/tragea de fata sa „primesca” si el ceva, iar acum cand i se da ceea ce vrea si chiar in plus, nu stie daca sa accepte.  Oi fi si eu tacanita, dar cand primesti refuz dupa refuz, dupa refuz,

moare tot romantismul in tine, iti piere cheful sa mai tastezi mesaje siropoase si sa ai vocea aceea de nerabdatoare la telefon.

   Cu toate astea, te apuci de curatenie, smotru, muta mobila si sters paful. Si descoperi locuri ascunse pline de praf, neglijate de mult timp, pentru ca ai considerat ca este mai important sa faci mancare pentru cel care isi castigase dreptul la o sansa langa tine. Si vine si partea in care descoperi ca desi ai facut 3 feluri de mancare, nu ii place niciuna…

Scuze… pe romaneste, dar acum nu pot sa nu refuz eu. Am avut o discutie aprinsa cu somoioacele de praf si au spus ca nici un barbat nu merita atata atentie, ca la urma sa se termine ca in bancul cu momeala ptr peste.

P.S.  dupa ce ai prins pestele, nu mai are rost sa ii dai momeala……