Pe o bancă pe cheiul Dâmboviței, băiatul își încearcă norocul:
-Niloufar, când ai două zile libere?
-Mâine şi poimâine, dar sâmbătă seară trebuie să mă culc devreme, pentru că duminică intru de gardă.
-Şi duminica asta?
-Da, Matei, şi încă multe altele. Nu îmi pare rău. Măcar aici, în România, nu sunt condiționată de alții atunci când îmi fac meseria.
-Ce-ar fi să te invit într-o mică excursie, în inima munţilor?
-Sună interesant. Ce presupune asta?
-Ceva echipament, niște schimburi…
-Şi unde se presupune că ne schimbăm? întrebă Niloufar panicată.
-Păi, unde este nevoie… sau la cabană, răspunse Matei, cu un zâmbet puţin arogant.
Niloufar, copil exilat al satului Sardasht, bombardat chimic în 1988, își trase peste nas colțul eşarfei ce-i acoperea capul.
Crescută în spirit religios și cu multă pudoare, încă nu realiza că nu mai trăiește în Iran, că-i trecuse de o vreme granițele, iar ceea ce spusese Matei mai devreme nu era interzis în România. Abia dacă îi permitea, din când în când,
lui Matei, să o ia de mână sau să o strângă în braţe la despărţire. Plecă privirea și, roșind, acceptă invitația cu jumătate de gură. Cu inima bătându-i frenetic, plecă împreună cu el să cumpere cele necesare pentru ieşirea la munte. Era pentru prima dată când un bărbat îi cumpăra ceva. În cultura ei, acest lucru se face numai ca pregătire de nuntă sau după nuntă. Oare Matei vrea să se căsătorească cu ea la munte? Dar nu i-a bătut niciun apropo, aşa cum mai aude pe la fetele cu care mai vorbeşte în pauza de masă. Ce-i drept, sunt cam libertine. Unele zici că fac sighe şi de
două, trei ori pe an…
Seara a trecut liniştită, iar la despărţire, lângă uşa scării de bloc, Niloufar îi permise lui Matei să o strângă mai mult în braţe. Îşi dădură întâlnire dimineaţă, nu înainte de a-și aminti reciproc să facă o cafea pentru drum.
Dimineaţa veni prea repede. Cu un rucsac pe umăr şi cu o cană termos în cealaltă, Niloufar plecă în prima ei escapadă montană în România. La scara blocului o aștepta Matei. Era îmbrăcat sport, cu un tricou prea mulat pentru gusturile ei sau, mai bine spus, pentru decența pe care ea o credea necesară. Tricoul ei era cu două numere mai mari şi de un verde închis, tocmai pentru a nu prinde conturul corpului şi a provoca plăcerile carnale ale bărbaţilor ce o văd.
-Bună! spuse Matei plin de entuziasm și o sărută repede pe obraz.
Niloufar înțepeni de uimire, nemaiauzind vorbele băiatului. Îngrijorat, Matei îi luă mâna.
-S-a întâmplat ceva? Te simţi bine?
Niloufar îşi trase mâna şi încercă să răspundă, însă el nu-i dădu timp.
-Of, mereu uit că tu ai fost crescută altfel. Pentru mine nu contează că ai o eşarfă în plus sau ții morţiş să fii virgină până la nuntă. Poate nu te vei mărita cu mine, dar vreau să ai încredere în mine. Vom merge pe munte şi vom fi nevoiţi să ne atingem de multe ori. Nu ştiu cum te vei adapta la traseu şi mă aştept să te ţin de mână pentru îndrumare sau chiar să te prind în brațe dacă vei cădea.
Niloufar nu îşi dădea seama dacă în faţa ei se află un împătimit al alpinismului sau un bărbat care o place şi are alte gânduri cu ea. Trase iar de eşarfă. Şi-ar dori un chador negru acum. Deşi la spital e mai permisivă şi nu se uită urât după fiecare atingere a colegilor sau a pacienţilor, cum iese pe poarta spitalului, povestea e alta. Niloufar e alta. Pentru ea, medicina este eliberare, calea către a face bine altora.
-Fie! Fac ca tine. Dar la primul semn de necinste la adresa mea, mă întorc acasă.
Drumul a fost liniştit. Băiatul conducea cu ochii ațintiți înainte, iar ea privea, fascinată, peisajele ce se derulau în jurul lor. O atingere ușoară pe mână o făcu să tresară. Mâna lui Matei se așezase peste a ei, pe cotiera dintre scaune. Fata privi cele două mâini suprapuse și se întrebă dacă nu cumva și asta reprezintă un pas spre așternut.
Ajunşi la destinaţie, Matei parcă maşina lângă un pâlc de copaci, în apropiere de un pârâu. Scoase din portbagaj un rucsac mare, apoi îi făcu semn fetei să coboare. Cu un gest amplu, îi arătă pajiştea ce se aşternea dincolo de şosea.
-Uite, Nilu! Aici este inima mea verde. Aici mă simt acasă. Aici sunt sincer, iubitor şi protector. Şi… cu un nod în gât şi cu privirea plecată, continuă:
-Am atât de multă iubire şi nu am cui să o ofer. Te cunosc de 3 ani şi îmi pari fata cea mai cuminte. Bunica ar spune că eşti numai bună de nevastă, pentru că, în accepţiunea ei, soţia trebuie să fie umilă şi tăcută.
Surprinsă de această avalanşă de sinceritate din partea lui Matei, Niloufar îşi luă poziţia de femeie supusă. “’tu-i mama mă-sii de educaţie iraniană. Nu am curaj să îl privesc în ochi şi să îi spun că şi eu simt ceva pentru el…”
-Nilu, ca să îţi arăt imensitatea inimii mele, trebuie să fii iubita mea. Ce spui, îmi faci această plăcere de a fi iubita mea? Asta vine la pachet cu îmbrăţişări mai dese, pupici şi chiar săruturi. Totul era completat de o mimică interesantă făcută cu gesturi largi.
-Şi dacă vei vrea şi…
-O, nu! Nu cred că vrei să îmi ceri aşternut. Sau vrei? întrebă fata, rușinată.
-Nu pot să ascund faptul că eşti frumoasă. Logic că, dacă iţi doreşti să fii iubita mea, nu îţi voi cere în secunda doi să te tăvăleşti cu mine în iarbă. Deşi… ca prin vrajă, chipul lui Matei se schimbă într-unul trist, deprimat. Cu umerii lăsaţi şi vocea gâtuită îi spuse că a petrecut clipe minunate cu fosta iubită în acest peisaj verde.
-Nu îţi cer să fi Ada. Nu ai cum. Ada este una la un milion. Îţi cer numai să fi sinceră cu mine, nu cum a fost Ada…
-Măi Matei, Ada în sus, Ada în jos. Îmi vorbeşti de sinceritate, dar simt că nici tu nu îmi spui totul. Hai să fim sinceri până la capăt!
-Bine, Nilu. Dar nu aici. Te voi duce acolo unde mi-a crăpat inima. Acolo unde am simţit că se surpă pământul şi eu devin praf în vânt.
-Bine. Să mergem.
Cu o hotărâre surprinzătoare, Niloufar îl luă de mână pe Matei şi îl îndemnă să purceadă la drum. Flori mărunte le gâdilau în trecere gambele. Fata recunoștea mirosul plantelor de ceai şi enumera câteva dintre ele: sunătoare, mentă, cimbrişor şi…
-Gata, am ajuns! spuse Matei scurt, apoi lasă jos rucsacul. Se aşeză în genunchi lângă o buturugă destul de înăltuţă. Părea un nobil prinţ ce a capitulat în faţa refuzului unei domniţe mult iubite. Niloufar îl privi un timp fără să vorbească apoi, cu paşi mărunţi, dar hotărâţi, se apropie. Cu mâna dreaptă îi ridică bărbia plecată şi îi căută ochii.
-Matei, accept! Vreau să fiu iubita ta. Vreau să mă simt protejată.
Băiatul se uită în sus, la ea, apoi o prinse în brațe și o sărută, apăsat.
-Of, cât de mult îmi doream să fac asta! Mi-era un dor nebun de sărutat.
O ridică în sus până ce fata se prinse cu picioarele de el. Privirea lui degaja fericire, iar zâmbetul invita la sărutare. Palmele îi cuprindeau fesele și, cu cât era atinsă mai mult, cu atât uita Niloufar de ideea ei cu aşternutul. Parcă nu i se mai părea atât de primejdioasă.
-Nilu, pentru că eu cunosc foarte bine această zonă, te invit pe tine să spui în ce direcţie vrei să mergem. Nu ai ce să greşeşti. Obstacole vor fi, ca în orice drumeţie sau relaţie.
Vădit surprinsă, dar bine dispusă, Niloufar întinse o mână, închise ochii şi făcu o piruetă elegantă, indicând direcţia de mers. Peisajul era din ce în ce mai frumos. Copaci bătrâni cu crengi sucite ciudat parcă le dădeau bineţe. Frunzele şi păsările ţineau un concert pe note înalte, iar şopârle micuțe le tăiau calea. Matei făcea poze neîncetat.
-Uite, aici am făcut un foc de tabără acum 5 ani. Se pare că au mai folosit şi alţii locul. Mă bucur că au curăţat vegetaţia de lângă vatră.
-Matei, uite cineva a lăsat un mesaj aici, pe piatra asta.
Mesajul era “Ada şi Adu au trecut pe aici”. Să fi fost Ada a lui Matei? Niloufar își mușcă limba, dar Mihai deja se apleca asupra bolovanului mâzgălit.
-Stai să văd cine îşi bate joc de peisaj. Îmi pare rău de oamenii care încearcă cu greu să menţină acest loc curat, să adune gunoaiele şi să şteargă mizeriile scrise de alţii.
Brusc vocea îi pieri. Recunoscu scrisul Adei. Cu pumnii încleştaţi şi maxilarul încordat, Matei slobozi o înjurătură. Niloufar nu a înţeles cu adevărat expresia. Nu vedea legătura între o ceapă şi mamă, însă a văzut cât de afectat era Matei. Scoase eşarfa ei de la brâu şi o puse delicat peste gâtul băiatului, apoi îl privi în ochi. Ce căprui frumos. Dar ce tristeţe imensă…
-Matei, acum eu sunt iubita ta. Parcă iţi doreai nespus de mult să mă săruţi. Cred că este cazul să o faci.
Înduioşat peste măsură, băiatul se supuse. La început timid, delicat, catifelat. Apoi furtunos şi devastator. Niloufar simţi disperarea într-un sărut ce nu îi era destinat. Nori negri sosiră peste deal, însoțiți de o ploaie cu picături mari și reci. Reancorați în realitate, cei doi grăbiră pasul până la cea mai apropiată cabană. Primiră o cameră micuţă, cu două paturi şi o măsuţă improvizată. Şi-au scos hainele pe rând şi au rămas în chiloţi, cu păturile pe ei. Se priveau în ochi şi, dintr-o dată, au început să râdă amândoi.De pare că, până la urmă, nu a fost aşa de greu să mă schimb în aceeaşi încăpere cu un bărbat…
-Draga mea, până la urmă nu sunt numai “un bărbat”, ci iubitul tău. Dar la cât de frig mi-a fost, numai la fundul tău nu mă uitam.
-Fundul meu?! a reacţionat şocată Niloufar. Păi numai fundul meu iţi prezintă interes?
Își trase pătura peste cap, râzând. Matei se apropie, întinse o mână şi cu o tandreţe infinită îi dădu pătura jos, apoi îi mângâie chipul alb, ascuns de lumina soarelui. Cei doi se priviră mult timp în ochi. Niloufar are ochii de un verde intens. Matei are ochi blânzi de căprioară, de un căprui ce emană bunătate. S-au sărutat pierduţi în spaţiu şi timp. Au adormit goi şi îmbrăţişaţi, acoperiți de păturile primite de la cabanier.
Dimineaţa a venit cu sunet de cocoşi, tălăngi de oi şi strigăte. Prima se trezi Niloufar. Din poziţia ei, ghemuită sub pătură, vedea tavanul din care atârnau doi păianjeni. Erau şi ei derutaţi. Să coboare sau nu? Apoi s-au reorientat către musculiţa prinsă în plasă. La geamul camerei poposiră câteva vrăbii. Păreau să îi certe pentru că au geamul închis. Toată zarva reuşi să îl trezească pe Matei.
-Ia uite ce avem noi aici. Niloufar tresări şi îşi trase pătura peste cap. Iubito, lasă-mă să te văd. Doi ochi verzi, ca de pisică, se ițeau de sub pătură. Au început să se vadă un nas, buzele şi apoi întreg chipul fetei. Când au ajuns practic nas în nas, priviri galeşe curgeau de la ochii căprui către cei verzi şi invers.
-Ce spui dacă ne îmbrăcăm şi bem o cafea?
-Bine, Matei.
Niloufar era acum mai permisivă cu atingerile, iar Matei îi arăta toată afecţiunea de care era capabil. Sunetul unui mesaj deranjă feeria din aer.
-Uite Matei, ai bonus încă o zi cu mine la munte. Un coleg vrea să facem schimb de gărzi.
-Ce bine, am încă destul de multe să îţi arăt.
Un sărut tandru poposi pe fruntea lui Niloufar. Fata închise ochii pentru a savura momentul. Plecarea către următorul punct îi părea ca un drum iniţiatic. Îl accepta cu bucurie.
Traseul era mai greu de parcurs de această dată. Marcaje şterse de timp, drumuri agresate de ATV-uri şi tractoare, făcuseră unele porţiuni aproape imposibil de accesat. Cu greu şi multă susţinere verbală a reuşit Niloufar să treacă de zona afectată. După fiecare obstacol, primea o îmbrăţişare şi o mică poveste despre acel loc. Totul a fost perfect până în momentul când a apărut ceaţa. Marcajele de pe traseu nu se mai vedeau, iar Matei mergea pe intuiţie şi pe imaginea traseului din minte. Niloufar alunecă pe o porţiune cu turbă. Matei o prinse de mână:
-Te-am prins, Ada. Nu îţi dau drumul!
Niloufar se smuci, furioasă, apoi îşi dădu drumul la mână şi ateriză în fund un metru mai jos. Cum naiba, toată ziua i-a spus Nilu iar acum devenise “Ada”?
-Matei, numele meu este Niloufar. Nu sunt Ada. Ce s-a întâmplat aici cu Ada? Mai ai ceva să îmi spui?
Şocat de gafa făcută, Matei se aşeză şi el jos. Oftă din tot sufletul şi începu să vorbească.
-Vrei să auzi toată povestea?
-Sigur. Vreau să ştiu ce se întâmplă cu iubitul meu, spuse foarte hotărâtă fata.
-Bine. Îţi spun. Ada a fost fata lângă care am crescut. A fost o relaţie de 8 ani în care fiecare şi-a urmat şcoala, visele şi hobby-urile. Mie de mic mi-au plăcut excursiile şi îmi doream să fiu “excursionist”. Ulterior am aflat că nu există meseria asta, aşa că m-am făcut alpinist. Am făcut o şcoală de ghizi, una de prim ajutor, organizam mici cursuri şi pentru alţii. Mergeam cu serii de 30-40 de cursanţi pe munte. Aşa am cunoscut-o pe Ada. Până la finalul cursului, eram deja împreună. Am mers de multe ori pe acest traseu pe care suntem acum. Niciodată nu mi-a spus că nu i-ar place sau că nu vrea să meargă. Asta până acum 4 ani. La ultimul drum făcut, ne-am oprit la acea buturugă. M-am făcut că mi-am luxat glezna, m-am pus în genunchi lângă ea şi am cerut-o de nevastă. Aşteptam răspunsul ei, dar în acelaşi timp mă pregăteam să sărbătorim. Numai că ea mi-a spus că nu vrea să îmi fie soţie. Că ultimul an a fost un chin pentru ea, pentru că a tot încercat să se despartă de mine. Şi că… vădit tulburat, Matei începuse să tremure. Retrăia momentul cu fiecare celulă din corp.
-Şi că, în ultimul an, a stat cu mine din milă. Auzi tu, din milă! De la despărţirea de ea nu am mai avut relaţii serioase. Şi nici nu am întreţinut relaţii sexuale cu nimeni.
Ridicându-se în picioare şi gesticulând frenetic, Matei spuse dintr-o dată:
-Ăsta sunt. Asta îmi este povestea. Dacă mă vrei aşa zdrobit, bine. Dacă nu… asta este. Ce spui acum, mă vrei?
O linişte ciudată se lăsă pe coama muntelui. Ceața începuse să se ridice.
-Niloufar spune “NU”! Tu încă eşti bolnav de “Ada”. Încă eşti prins în sentimentele tale. Nu vreau să fiu musculiţa prinsă în superba ta plasă de afecţiune, dar care nu poate ţese un cămin cu tine. Niloufar spune “Nu” şi Niloufar te mai roagă să o duci acasă. Consider acest sighe încheiat.
Descoperă mai multe la de la sex la dragoste
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
A republicat asta pe Cronopedia.
Pare baiat bun Matei.
Asa este
Foarte frumos expusa povestea. Multa emotie… la inceput parca m-am dus cu gandul la romantele din liceu… pentru ca in final sa raman cu un gust amar, o durere, pe care cred ca am trait-o candva, mai mult sau mai putin real. Cred ca a fost mai mult o frica pe care am transformat-o intr-o senzatie cat se poate de viscerala.
Oricum, frumos! La cat mai multe astfel de texte!
Mulțumesc.
Textul va fi completat cu mici paragrafe asupra cărora am avut dubii.
Wow! Foarte frumoasa povestea și dovada de o femeie puternica.
Mulțumesc
Wow nu ma asteptam la acel sfarsit.
Cum ai fi vrut sa fie pentru tine? 🙂
A republicat asta pe Lumea lui Matei.
Frumos construit, dar am o intrebare ce-i aia sighe? Nu-i in DEX si desi banui ce inseamna vreau sa stiu exact.
Termenul denumeste un tip special de casatorie in lumea musulmana. Era destinat barbatilor ce plecau mult timp de acasa sa faca comert. Le dadeau dreptul sa se casatoreasca pe o perioada determinata de timp cu o femeie locala, indiferent de educatia si religia ei. Scopul casatoriei era de a avea voie sa faca sex fara sa pacatuiasca barbatul, iar in aceasta casatorie pe perioada determinata era permis. Barbatul avea obligatia sa se poarte cuviincios fata de femeia aleasa si sa o protejeze.