Ganduri

La cafea cu amanta(În capul meu 22)

Ghemuită, cu pătura pe ea şi cu ochii pierduţi undeva spre mijlocul camerei, între colţul mesei de televizor şi tabloul pueril de pe perete, Maria parcă era în transă. Nu dormise, dar nu era nici obosită. Din când în când tremura uşor şi îşi amintea că ieşise goală de la duş. De fiecare dată mai strângea pătura pe ea.


Stomacul începe să o strângă. Crampe? Se întreba ea ca şi cum s-ar analiza din exterior. Văd lumină. Este ziuă. Cafea. Acesta este răspunsul: am nevoie de cafea! Nu apucă să facă o mişcare că începe telefonul să sune. Primul impuls a fost să îl lase. Nu ştie de ce a răspuns, mai ales că nu s-a uitat cine făcuse apelul.

-Fată, vrei să ne vedem la o cafea?
-Da, îmi cer venele. Şi stomacul şi gândul.
-Cum fată să îţi ceară gândul? “Vocea” părea debusolată. În fine, la două străzi de notar este o cafenea cu gard de stuf. Ne vedem acolo?
-Sigur, dar să văd ce fac cu…
-Pula, dragă, pula. Păi cum ce să faci. O iei cu tine! Şi… dacă vrei poate mi-o dai şi mie niţel, spune “vocea” fâstâcită.

Maria a închis uşor telefonul. Cum să dea moştenirea? Dacă o merita, era a Mirelei. Dar se pare că a fost numai “pansament”. Maria în schimb era toată o “rană”. Ce ironic. Una era pansament, iar alta rană… Dar cine era asistenta desemnată să o folosească pe una şi să o îngrijească pe cealaltă? Grea întrebare. Până de curând a fost Mircea. Şi s-a potrivit de minune.

Cu prea puţin chef Maria se îmbracă. Mereu cu coada ochiului la recipientul moştenit. Ar vrea să fie văzută de însuşi Mircea, nu de penisul lui în fosilizare…

Alege din şifonier o bluză cu mancei lungi. Chiar mai lungi decât ar fi normal şi o pereche de pantaloni aproape eleganţi. La gât îşi pune colierul albastru şi un şal mare cu bordură aurită peste umeri.

Lăsând patul nefăcut Maria îşi ia recipientul în braţe, dar cumva acoperit de mânecile largi.

Cafeneaua era destul de dosită şi protejată de gardul de stuf. Părea un kitsch total nereuşit după atmosfera de Vama Veche. Imediat a aterizat şi “vocea” fix pe scaunul de lângă ea.

-Fată. Dă-te mai în colo şi dă-mi şi mie conserva.
-Dacă îi mai spui aşa, plec. Nu sunt obligată să îţi suport limbajul.
-Bine suparacioaso, te rog frumos să îmi dai şi mie recipientul.
-Mă mai gândesc. Spune-mi întâi de ce m-ai chemat.
-Vreau să îmi povesteşti ultima vizită a lui Mirciulică la tine acasă.
-Acasă? Nu eşti cam sadică? Cu te te încălzeşte informaţia? Spuse Maria vădit nedumerită.
-Tocmai, mă încălzeşte să ştiu cum s-a purtat cu tine. Pe Vrăjii nu am ce s-o întreb. Dar mă gândeam că tu eşti mai comunicativă.
-În fine, nu am ce să ascund. Ştiam că vine o fugă la masă aşa că m-am pregătit pe măsură. Mă încălţasem cu botinele roşii, îmi pusesem un desu transparent şi şorţul de bucătărie cu dantelă.

Mâncarea era aproape gata dar totuşi nu eram încă hotărâtă ce fel să îi servesc la masă. Făcusem o supă de pui, mazăre şi la cuptor aveam o tavă cu friptură de porc. Feliasem din timp pâinea pe masă şi pregătisem cafeaua în cafetieră. Ştiam că mă va apostrofa cu cafeaua, dar nu puteam să nu aduc la masă elementul ce ne-a adus împreună.
-Deci erai bună gospodină… Un fel de soție doi, spuse Mirela dezamăgită. Parcă se aștepta să îi spună porcisme, partide de sex nebune, ciudate, maratoane. Dar nu, ea îi servea masa în desu, șorț cu dantelă și botine roşii. Auzi la ea, roşii…

După o pauză de un oftat, Maria continuă să povestească Mirelei acea zi. A fost ultima zi când l-a primit pe Mircea la ea acasă.

-A întârziat 5 minute, dar mi s-au părut înzecit mai multe. Simţeam ceva în sufletul meu. Intuiam că aceea avea să fie ultima noastră vedere. Am încercat să îmi dau silința să fie frumoasă, cu bucurie și zâmbete.

Când a venit din pragul ușii mi-a spus:, ,Pisi, miroase atât de bine încât îmi vine să fac dragoste cu tine direct pe friptura din cuptor iar la final să mâncam goi ce mai găsim după tăvăleala noastră. Îți jur că nici pâine nu îmi trebuie!,,

-Norocoaso, tu măcar ști să găteşti. Noi comandam sau mai încropea Mirciulică ceva.
-Mda, era plăcerea mea. Când venea la mine era, ,al meu,, și trebuia să îi ofer condiții de, ,acasă,,. Ce-i drept el nu prea stătea pe la mine. Noi când ne vedeam nu prea stăteam în casă. Dar atunci a venit. A stat mai mult de ,,o fugă,, . L-am convins să mănânce puțin înainte de a face alt ceva, spuse Maria zâmbind puțin.

-Ești sigură că vrei să îți povestesc totul direct, fără ocolișuri? Mă simt ciudat. Mai ales acum că am în mână…
-Zi direct! Pula lui Mircea, spuse Mirela franc, dar o coti către râs isteric.

-Poate pentru tine este o pulă. Mă rog… ce a mai rămas din ea. Dar pentru mine a fost potrivirea așteptată. A fost instrumentul declanșării orgasmelor mele. A fost material didactic.
-Știu dragă, io tăie scurt Mirela. Și pe mine m-a educat nițel, dacă înțelegi. Zise Mirela cu un zâmbet plin de subînţeles. Mereu spunea să fiu mai potolită și mai adunată. Zicea că sunt peste tot și nicăieri suficient de mult timp cât să aibă o stare de excitare continuă. Uneori îmi lega o mână sau un picior de o mână sau un picior al lui. Era felul lui de a-mi arăta că trebuie să stau locului. Bine că nu a durat mult. Au fost vreo 7 sau 8 astfel de legări, zise Mirela cu un aer ca și cum numărul era infim.

-Ce chestie. Mie îmi spunea să „îmi iau câtă am nevoie”. Să fiu liberă pentru că am voie orice.
-Aha, concluzionă Mirela. Înseamnă că tu erai statuie maică, dacă pe mine mă lega și pe tine de îndemna la orice. Zău dacă îl înţeleg pe Mirciulică. Acum mai că îmi vine să mă întreb cum era cu vrăjitoarea. O fi făcând și cu ea aceleași lucruri sau avea alte sporturi cu dânsa? Să o invităm și pe ea la o cafea? Spuse ironic Mirela.
-Cum vrei dragă, eu mă duc la hotel. Îmi pun un pahar de gin și vreau să mă ameţesc cu amintirea acelei ultime vizite. Să ști că am acele botine roşii la mine.

-Ai cumva desuul și şorţul? Întrebă vădit interesată Mirela.
-Nu, dar am impresia că o să mai spui ceva.
-Da. Mereu mi-am dorit să fiu în locul uneia dintre celelalte două.
-Dacă stau să mă gândesc, și eu m-am gândit de câteva ori cum ar fi dacă aș fi eu în locul lui Mircea. Oare aș face faţă? Oare mai sunt capabilă?
-Cum adică?! Mirela căzuse pe gânduri. Primul gând a fost că s-a blocat, că a devenit cumva ipotentă de la despărțirea de Mircea. Încă nu înţelegea făptura din faţa ei, dar își dădea silința să o considere o femeie nu prea atrăgătoare.

-Puuu… tem merge la tine, la hotel.
-Sigur. Dar mă opresc să cumpăr o sticlă de gin și apă tonică. Dacă vrei ceva să îți cumperi.
-Mă mulțumesc cu un pahar de gin, asta dacă vrei să îl împarți.


Pentru prima dată în viața ei Maria s-a uitat la un om în sictir. Îi era indiferent dacă merge sau nu, dar paharul din care bea ea, este sfânt. Numeni nu pune mana sau gura pe el.

S-ar putea să-ți placă și...

10 comentarii

  1. Puteau sa imparta acelasi barbat dar nu si paharul cu bautura. 🙂

    1. Relațiile au fost consecutive doua care două și în tandem tot două câte două.

  2. De ce n-a facut Mirciulica asta un ménage à quatre? Daca tot le avea macar sa fi incercat de vreo catva ori. O fi fost prea mult pentru el? Baga varianta asta in cartea urmatoare :))

    1. Nu mo se pare real în 4. Și aceste relații au fost câte doua în paralel.

  3. mihaelanistor spune:

    Nici mie nu imi place sa impart…cana de cafea si paharul de vin 😀 😀

  4. “Penisul lui în fosilizare…”. lesin :))))). Cu pandemia asta nu prea e indicat sa imparti cana de cafea 😀

    1. Dar penisu? Chiar și în conservă?

  5. Ma termini ????????????am ras copios, aia cu dragostea pe friptura din cuptor a fost geniiiala

    1. Clar iti este foame 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.