Ganduri

În capul meu(16) Moștenirea Mariei-Prima parte

Picături grăbite cad din tavanul duşului. Apa nu este nici prea caldă, nici prea rece. Dacă nu ar fi mirosul de tencuială umedă, duşul acesta ar fi perfect.


Prin crăpătura uşii de la baie se aude soneria telefonului. Nu-i bai, poate este Călin. Revine el, îşi spune Maria încă săpunindu-se energic.

Ar fi vrut să nu fie singură în duş. Ar fi vrut ca mâini dibace să o cuprindă şi să o săpunească aşa cum îi place ei. Să fie umplută de spumă colorată şi parfumată. Să plesnească apa şi să se bucure precum un copil mic când vede cât de departe ajung picăturile de apă. Nu-i problemă, îi va propune lui Călin diseară. Poate reuşeşte să îl scoată din lumea cifrelor, fără să îi dea un rest de 69 sau 71…


Soneria telefonului se aude iar. Sigur nu este Călin, el nu insistă. O fi Tariq nerăbdător în legătură cu Mut’ah. O mai avea Mirandolina lui întrebări? Nu i s-o potrivi costumul tradiţional irakian? De, îşi găsise şi Maria un job la fel de aparte precum este ea: organiza evenimente speciale precum ceremonii spirituale, căsătorii temporare pentru arabii blocaţi de carantină, evenimente restrânse a comunităţii LGBT. Job-ul i se potrivea mănuşă pentru că toţi aveau impresia că un organizator este şi arată excentric, aşa că nu au abordat în discuţiile lor aspectul sau vocea Mariei. Erau deprinşi cu cei de prin americi sau ţările nord europene. Cu toate astea Maria le părea destul de “cuminte” vestimentar şi blândă la vocea.

Cu cel mai mare nechef Maria iese din duş, şiroind a apă. Se şterge în grabă şi pleacă dezbrăcată după telefonul devenit insistent. Vede pe ecran numărul necunoscut şi răspunde cât poate de distantă.


-Alo, da?
-Cine eşti şi ce vrei de la Mircea al meu? Să nu îmi spui că eşti o clientă pentru că nu am văzut la nimeni să îşi salveze numerele clienţilor sub numele de “Pisi”…

Şocul Mariei a fost de scurtă durată dar bâlbâiala nu îi dădea pace.


-Buună ziua. Văăă rog să fiţi mai explicită. Ccare Mircea? Nu că nu şi-ar fi dat seama la cine se referă, dar mai trăgea puţin de timp, până creierul reuşea să facă o diversiune.


-Cum care cucoană?! Îmi păreţi şi mai învârstă decât mine. Ce Doamne iartă-mă o fi văzut cretinul la o curcă zbârcită? Doamne iartă-mă că îl vorbesc de rău, dar zău dacă mă pot abţine. În acest moment îmi doresc să putrezească în Iad. Acum să nu îmi spuneţi că aveţi aceeaşi vârstă cu Mirciulică, că acum fac infarct!


Vorbele cădeau precum bombele în sufletul Mariei. Să nu îl vorbească de rău? Să putrezească în Iad? Doar nu o fi murit Mircea?! Să îşi facă curaj să întrebe direct sau să o lase pe nefericita soţie să se descarce? De, este şi prima conversaţie cu ea.


-Şi şti care este cea mai nasoală parte din povestea asta?
-Nu doamnă, dar bănuiesc că îmi veţi spune indiferent de răspunsul meu.
-Da, ai dreptate. În fine. Mirciulică a făcut un testament şi ne cheamă în faţa notatului pe toate trei.
-Care toate trei doamnă? Şocată, Maria nu mai ştia ce să spună. Nu mai avea rost să nege ceva, dar nici să recunoască direct cum că ar avea sau a avut ceva de-a face cu Mircea, Pisi pentru ea.
-Hai nu te mai preface. Eu, tu şi soţia. Sau te dai lovită şi nu ştiai că Mirciulică era plecat de acasă de vreo şase luni? Locuia în garsoniera mea din Apusului. Deşi dormea cu mine în pat, noapte de noapte te visa pe tine. Sper că tu eşti Pisi şi nu am sunat aiurea!


Maria a dat să spună ceva dar mai mult decât bâlbe nu îi ieşeau din gură. Cu Mircea mort libertatea ei sexuală era iar limitată. Nu poate compara cu Călin nici cât negru sub unghie. Călin este prea molâu, prea paşnic, mereu cu acelaşi repertoriu în pat. Plictisitor, previzibil şi rare ori excitant.


-Haideţi doamnă, spuneţi ceva! Deja nu mai avea stare vocea de la celălalt capăt al firului. Trebuie să stabilesc cu dumneavoastră când mergem la notar. Apoi să o sun şi pe vrăjitoare. Deşi a fost rea cu mine, până la urmă îi mulţumesc că mi l-a lăsat mie în ultimele luni.
-Eu sunt la Braşov. Unde se presupune că trebuie să vin? Deşi spera că distanţa să fie mare până la notar, în ideea de a întârzia cât mai mult confirmarea decesului lui Pisi, nu ştia cum va face faţă inima ei.
-La Ploieşti. Ne vedem joi în parcul din faţa primăriei. Şi ultimul lucru de care trebuie să vă înştiinţez: să nu veniţi îmbrăcată de doliu. Aşa a dorit Mircea. Zicea că roşu vă reprezintă dar este bună orice culoare.
-Bine doamnă, ne vedem joi. Tremurând ca un sloi de gheaţă şi cu telefonul încă în mână Maria simţea că i se pune un nod în gât. Respectase distanţarea socială în ultima vreme şi nu a mai reuşit să îl vadă pe Pisi. Deşi a stat mai mult în hotelul unde este cazată şi mereu la distanţă de 2-3m de persoanele cu care trebuia să îşi desfăşoare activitatea, a preferat să nu se vadă cu Mircea în cele 3 ocazii când el a tranzitat Brașovul către lucrările lui. Tranzitat este puţin spus. Se caza 2-3 zile şi tot aştepta să apară “la o cafea”… Nu ştia dacă este un purtător asimptomatic al virusului pe care era posibil ca Mircea să îl ducă acasă copiilor lui. De ar fi ştiut că nu mai locuieşte cu familia ar fi acceptat. Avea nevoie să se piardă în ochii lui căprui. Avea nevoie de vocea lui care îi spunea “să îşi ia cât are nevoie” pentru că acum chiar avea nevoie. Adoră să îl audă spunând că este perfectă pentru el aşa cum este. Cum că ea este completarea din viaţa lui. Cine s-ar fi gândit că Pisi plecase de acasă şi totuşi o căuta cu prima ocazie? Respirând sacadat sună la recepţia hotelului.

-Bună ziua. Sunt de la camera 201. Vă rog să îmi faceţi o altă rezervare pentru o cameră single şi să îmi aduceţi cheia în această cameră. Aş vrea rezervarea pentru două nopţi şi să nu daţi informaţii nimănui despre mine. Se pare că era bun la ceva şi faptul că descâlcise Călin contabilitatea hotelului. Cu un halat pe ea, papuci de cameră şi cu o mică gentuţă în care pusese câteva obiecte în grabă, Maria pleacă către camera 315. A fost singura dată în viaţa ei când a spus în gând că “o doare în pulă” dacă cineva se va uita ciudat la ea până ajunge la camera 315.

S-ar putea să-ți placă și...

6 comentarii

  1. Rodica spune:

    A republicat asta pe Rodica.

  2. “o doare în pulă” nu cred ca se potriveste in comunicarea unei doamne! Parerea mea! Multumesc!

    1. Pai sa vezi…. Maria nu este o doamna, desi spune pentru prima data acea vorba.

  3. interesanta poveste 🙂

    1. Multumescm, urmeaza partea finala din poveste. Public astazi sau maine.

  4. […] Prima parte din mini seria Moștenirea o găsești aici […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.