Gândul că Mircea petrece atât de mult timp cu soția lui mă apăsa îngrozitor. Mai ales că ori de câte ori vorbeam cu el, pe furiș, îmi spunea cât de mult îi lipsesc. Când trebuia să ne închidem brusc pentru că-l chema soția, îmi venea să sparg telefonul.
Și mai dă-le-n mă-sa de emoji-uri, că nu înțeleg nimic, mai mult mă încurcă. Cum își imaginează tâmpiții ăștia(it-iștii) că cineva poate manifesta afecţiune cu emoji!? Și mai dă-o-n mă-sa de pandemie!
Nu sunt sigură că voi reuși să trec sănătoasă peste această ultimă săptămână de izolare socială. Îmi vine să mă urc pe pereți. Și nici n-am voie să mă văd cu Călin, că nu-i convine lui Mircea. Carevasăzică amanta trebuie să fie loială-n amantlâc. Nu are voie să fie fericită cu altul, în timp ce amantul stă bine mersi cu nevastă-sa.
În capul Mariei se duceau lupte grele, iar mustrările de conștiință erau și ele la ordinea zilei. Mă rog, câtă conștiință poate avea o amantă!
Maria mai avea puțin și ceda, stătea tăcută în fund pe podea și se uita în gol. A încercat de 3-4 ori să citească, dar nu avea stare sub nicio formă.
Se gândea la al ei Mircea sau măcar la Călin, magicianul cifrelor ce ar fi putut să-i aline dorul și să-i satisfacă temporar nevoile. Până la urmă, singura vină a Mariei era că nu e în stare să stea departe de Mircea, pe timp de pandemie…
Se făcuse 7 seara, iar Maria băuse aproape jumătate din sticla de vodka. Avea obrajii roșii și părul ciufulit de la atâta ținut cu mâinile de cap. Monotonia a fost spartă de sunetul interfonului. Deși inițial nu voia să răspundă sub nicio formă, a făcut un efort. Orice era mai bine decât să stea să-și plângă de milă. A întrebat pe un ton destul de agresiv „Ce vrei?”, iar din capătul celălalt s-a auzit „Să vorbim! Sunt Călin!”.
Inima a început să-i bată puternic. Maria a fugit în cameră și a îmbrăcat un halat roșu peste hainele jerpelite de stat în casă. Ca să se joace puțin cu Călin, l-a ținut câteva minute la ușă, pe motiv că trebuie să se îmbrace, iar apoi i-a deschis.
Călin pare că luase o decizie. A intrat destul de încrezător pe ușă, iar în mâna avea o sticlă de vin. Urma să-i dea întreg universul peste cap Mariei,…
Simpaticul contabil a lăsat jos din mână sticla de vin și a îmbrățișat-o energic pe Maria, care îl strângea și ea la piept de parcă voia să-l rupă în bucăți.
-Am o ofertă mai bună la Brașov și vreau să te iau acolo cu mine. Nu te-ai săturat să-l tot aștepți pe Mircea? Știi prea bine că noi doi am putea funcționa perfect împreuna. Nu vom mai face prostiile din facultate, dar…
Maria nu înțelegea nimic din ce se întâmpla, dar trebuia să ia o decizie. Ea crezuse că-și va satisface nevoile carnale și atât… Se gândea dacă să-i povestească lui Mircea sau nu, dar sub nicio formă nu se aștepta la asta… Călin era doar un tăntălău simpatic, nimic din felul în care funcționa el nu putea anticipa asta.
Maria s-a uitat fix la Călin și a întrebat:
-Putem pleca din seara asta? Mă apuc de împachetat? Vreau să se termine asta cât mai repede!
Cedase. Brusc și-a dat seama că e nociv pentru ea să-l mai aștepte pe Mircea, dar nici nu mai putea sta singură. Mutarea la Brașov o ajuta. Înseamnă o distanțare definitivă de Mircea, iar perspectiva de a locui cu Călin nu era atât de rea… Relația dintre ei a funcționat bine pe perioada facultății… Sigur era mai bine pentru ea să trăiască alături de cineva disponibil… relația cu mult prea ocupatul Mircea era oricum destul de complicată.