În capul meu (10)

Este un decembrie normal în şirul celor din ultimul deceniu. Zăpada se lăsă aşteptată dar sărbătorile de iarnă nu. Maria a plecat la un supermarket pentru ultimele cumpărături de sfârşit de an. Nu se agită ea pentru masa de sărbători. Ştie că EL va trece în vizită pentru tradiţionalul schimb de cadouri.

Vor dori să petreacă împreună cele câteva minute şi nicidecum stând la masă despărţiţi de un platou cu cârnaţi şi o strachină de lut cu sarmale. Poate cel mult o prăjitură cu puţină frişcă cu aromă de ciocolată.

Ajunsă în staţia din faţa centrului comercial Maria îşi trage gluga pe cap, aşa cum mai vede la câteva persoane mai în vârstă. Preferă să fie luată drept o bătrânică şi să treacă cât mai nevăzută. Nu este prea aranjată astăzi. Are numai manichiura făcută în nuanţe calme, tomnatice. Pe faţă şi-a dat cu o cremă BB iar pe buze poartă un strugurel hidratant, puţin colorant cu aromă de cireşe.

Parcurge cei 500 de metri din staţia de autobuz până la centrul comercial cu căştile în urechi. Ascultă muzică de relaxare şi curăţare de energie negativă. Se pare că îi place acest gen de când a avut o conversaţie cu Mirela, noua ei prietenă virtuală din America.

Mirela nu este ca ea. Mirela este câte puţin din tot ce îşi doreşte să ajungă Maria. Dar ceea ce apreciază cel mai mult Maria la Mirela este faptul că este scriitoare. Are câteva cărţi scoase în America. În timpul lungilor conversaţii Mirela i-a tot repetat Mariei să îşi pună în scris povestea, dar să nu spună esenţialul, sau cel mult la finalul cărţii să menţioneze categoria sexuală din care face parte.

Parcarea centrului comercial este plină. Mulţi tineri de peste 30 de ani sunt grăbiţi. Care cu cărucioare pline, care vânează cărucioarele goale. Nu-i nimic, ea va lua un coş mic, din acela roşu.

Intrarea în centrul comercial este decorată cu multe baloane ca la o petrecere de copii. Ar fi vrut ca în locul lor să fie globuri de sticlă uriașe. Sau… ar vrea ca o perioadă de timp viaţa ei să fie într-un glob de sticlă. Să fie ferită de răutatea lumii, de discriminare, de trecerea timpului şi de senzaţia de foame. Să fie cu EL în glob pentru mai mult de 2-3 ore. Să vadă un film romantic pe Netflix şi apoi să adoarmă în braţele lui.

Mirosul de cozonac o scoate din visare. Bine, şi tanti aia grăbită să înşface 5 cozonaci pentru ea şi o vecină. Maria trece de aleea plină de ciocolățuri de sezon şi de decoraţiuni pentru bucătărie specifice sărbătorilor de iarnă. Face slalom printre clienţi şi copii, apucă din mers ce are nevoie din rafturi şi se poziţionează la o casă. Coadă de nedescris. Zarvă ca la târg. Colinde pe fundal şi reclamaţii la fiecare coadă. Telefonul sună şi răspunde din instinct de la căşti.

Alo?
Bună. Mă gândeam să te scot la o cafea mică.
Surprinsă de vocea celui ce sunase nu răspunse imediat.
Deranjez? Vrei să revin cu un telefon?
Nu! Sării ca arsă Maria. Sunt la coadă să plătesc cumpărăturile. Şi… cât de mică să fie cafeaua aia?
Cât să te strâng în braţe şi să cumpărăm cafeaua pe care o împărţim în două ca de obicei.
Şi unde vrei să ne vedem?
Alege tu locul, dar să găsim un colţ unde să pot să te înghesui puţin. Vocea lui era tare plăcută când spunea asta. Nu era un pervers şi nici unul care să intre în categoria exhibiţioniştilor. Pur şi simplu se simţea în vocea lui dorinţa de a simţii în braţele lui tot corpul Mariei.
Bine pisi, plătesc cumpărăturile şi îţi dau mesaj.

În acest moment Maria îşi doreşte să găsească cel mai mare glob de sticlă colorată care să aibă şi acel colţ pe care îl doreşte EL.