Confesiunea Clemenței (În capul meu 26)

Clemența se plimbă agitată prin casă. Întâlnirea de la notar nu i-a picat bine, deși nu a fost așa de rău precum preconizase. Nimeni nu a sărit la gâtul nimănui și nimeni nu a cerut mai mult decât a primit. Da, îi era greu să se despartă de o mașină, mai ales că unul dintre băieți se apropia de majorat și apucase să i-o promită.

Cu ultimul extras de cont în mână se așează pe un scaun și analizează. Venituri totale pe lună, suma totală de plată pe lună pentru firmă, incluzând facturi și salarii, suma netă medie lunară ca profit.

-Hmm, dar nu este rău deloc. Nu am știut de aceste sume. Și cu toate acestea am dus-o bine. Nu ne-a lipsit nimic și am mers și în două vacanțe pe an. Știam de depozitul de bani din bancă, dar niciodată suma lui reală. Bravo Mirciulică, ți le-ai potrivit tare bine. Și banii și timpul cu fiecare pizdă. De ar ști ele că eu te-am dresat, mi-ar spune „Sărut-mâna”.

Zâmbind în sinea ei, Clemența simții că trebuie să se confeseze. Dar cui? Niciodată nu a simțit nevoia de a spune ce face în casa ei, în patul ei, cu bărbatul ei. Asta cel puțin până a murit Mircea. Apoi familia a aflat odată cu ea de existența fostei amante și actualei amante. Gândurile îi erau amestecate.

-Gata, mă duc la preot! spuse Clemența într-o suflare, ridicându-se printr-o țopăială de pe scaun.

-O dau naibii de pandemie și mă duc să mă descarc la preot. Este mai ieftin decât la psiholog. Până la urmă tot numai eu vorbesc iar altul ascultă.

Zis și făcut. Clemența se duce la șifonierul imens și își alege cele mai cuminți haine ale ei. Pielea și latexul nu erau potrivite în acest context. Alese un pantalon de stofă mai lărguț, o helancă de un roz pal și se parfumă cu un spray de corp ce aducea mai mult a ulei de aromaterapie.

Drumul până la biserica din cartier a fost scurt. Timp fix pentru o țigară. Ultimul ei viciu rămas după moartea lui Mircea. Restul nu își mai aveau rostul. Cel puțin momentan.

Biserica din cartier este micuță, din lemn și foarte sonoră. Dar în aceste momente nu îi păsa de ce vor comenta posibilele babe sau mironosițe aciuite prin biserică.

Ușa deschisă o surprinse. Își face trei cruci la repezeală. Pășește nesigură în biserică, parcă uitând motivul pentru care se află acolo. Imediat îl zărește pe preot și își reamintește.

Clemența inspiră forțat mai mult aer ca și cum încerca să își adune curajul. Expirarea la fel de puternică i-a cam fluturat masca de protecție de pe față.

Cu mâna stângă își reașează masca iar cu dreapta îi face semn preotului cum că dorește să vorbească cu el. Apoi așteaptă cuminte în locul unde s-a oprit.

Interiorul bisericii era plăcut. Icoane frumos pictate împodobeau ici și colo biserica, fără a o încărca excesiv. Altarul nu lucea precum văzuse la alte biserici mai noi. „Pe semne o fi mai veche sau făcută după alte cerințe”, își spuse în gând Clemența.

Preotul veni spre ea dar se opri la cam 2 m distanță.

-Bună ziua. Cu ce vă pot fi de folos?
-Bună ziua părinte. Aș vrea să mă spovedesc. Mi-a murit de curînd soțul și am cuvinte nespuse ce mă apasă pe suflet. Nu am cui să le spun iar de psiholog nu am bani. Vreau să țin toate rânduielile bisericești măcar pentru primul an, încercă să se justifice Clemența.

Părintele părea puțin încurcat. Își mușcă instinctiv buzele, își frământă mâinile, dar într-un final vorbi:

-Nu am mai făcut spovedanii de mult. Nu se poate respecta condiția de distanțare socială. Și până la urmă trebuie să mă protejez și eu. Am 5 copii acasă.

O bosumflare îi tăie elanul Clemenței. Nu se aștepta ca un preot să refuze taina spovedaniei.

-Chiar nu se poate face nimic? Rămân încărcată de gânduri părinte, nu știu pe care drum trebuie să o iau. Cum să îmi îndrum corect copiii părinte? încercă să forțeze nota femeia.

Și mai încurcat, preotul spuse mai în glumă că ar putea să folosească o jucărie.

-Înainte să ajung la biserică am cumpărat pentru ziua băiatului cel mic o jucărie. Ați vrea să folosim tehnologia pentru a săvârșii Sfânta Spovedanie?

-Dacă sfinția ta consideră potrivit iar pe mine mă ajută să scap de greutatea de pe suflet, accept cu mare inimă.

-Păi nu întrebi despre ce jucărie este vorba? întrebă și mai încurcat părintele.

-Am fost de acord, ce să o mai lungim. Deci ziceți ce și cum.

Surprins peste poate de hotărârea femeii, preotul lasă mâinile pe lângă corp și pleacă în altar. Revine cu o cutie de cadou decorată cu o fundă albastră.

-Îmi rămneți datoare un exemplar din această jucărie până la ora 14. Să mă ierte Dumnezeu, dar fac voia ta și te ajut să îți uşureze sufletul.

Spunând aceste vorbe scoate din cutia frumos aranjată un set de Walkie Talkies.

Clemenței mai să îi pice fața și greu se abținea să nu râdă. Își mușcă buza de jos, mai respiră odată profund, apoi se îndreptă de spate.

-Cu ce începem părinte?

-În primul rând te duci să cumperi baterii, spuse preotul apoi pufni în râs.

-Cine știe, poate dau startul la un nou trend. Hai, fuguța până nu mă răzgândesc.

-Bine părinte. Acum plec.

Cum a ieșit pe ușa bisericii Clemența a început să facă nenumărate cruci pe pieptul ei generos.

„Doamne, Dumnezeule, nu mai știu dacă este ambiția mea sau deja o dăm în teribilism… Bateri, auzi la nenea preotul. Clemențo o meriți.”

Timp de 15 minute tot bodogănea Clemența pană a dat de baterii și s-a întors la biserică cu ele. A intrat în lăcaș și a așteptat să fie din nou văzută. Preotul se fâstâci când o văzu dar venii spre ea. A luat bateriile, i-a spus de unde să dea volumul mai încet, apoi i-a propus să meargă în curtea bisericii într-un loc mai retras.

-Nu este cazul să mai folosim patrafirul. Poate numai dacă trag de un fir și dumneavoastră îl întindeți până în fundul curții.

-Părinte, să îmi fie cu iertare, dar numai serios nu îmi păreți.

-Doamnă, dumneavoastră ați spus că doriți să vă spovediți, în condițiile în care eu am menționat faptul că nu am mai practicat pentru că nu se poate respecta distanțarea socială. Dacă păţesc eu ceva, soția mă mai pune să îi fac un copil până mor. Și să mor io dacă mai vreau un copil. Cei 5 fac cât 100.

După ce i-a turuit gura preotului, acesta se calmă, respiră profund și completă.

-Doamnă, vă rog să nu vă supărați pe mine. Dar mă minunez și eu de ce mi-a trecut prin cap. Cumva este o soluție, dar mai trebuie cizelată. Îmi iau acest aspect ca temă de gândire. Continuăm cu jucăria? întrebă preotul cu o voce calmă și o privire senină.