Nu stiu cum sa incep, dar se pare ca de undeva tot trebuie. Asa ca incep direct.
In teorie, institutia casniciei este creata pentru o convieturire impreuna, legala, cu scopul perpetuarii populatiei. In practica, casnicia este un drum prin SAHARA, unde natura umana difera de la om la persoana. Indiferent de constitutia tarii respective, mai exact indiferent de casniciile heterosexuale sau homosexuale, greutati exista peste tot.
Inca din copilarie, copiii iau exemplul parintilor. Fetita se machiaza si se incalta cu pantofii mamei, visand sa se marite cu tatal cand va creste mare, iar baiatul se joaca cu sculele tatalui, visand la o prietena precum mama toata viata. Pe langa toate astea, educatia si comportamentul implementat in acea familie, o sa dicteze stilul de viata al noului adult.
Venit deja cu un anumit bagaj „de cunostinte” din familia lui, considerandu-le normale, tanarul adult deja incepe sa faca „greseli”. Datorita dezvoltarii anatomice diferite, femeia este mai sentimentala si matura decat barbatul. De aici, incep si COMPROMISURILE la care femeia este dispusa rabdatoare sa asiste. Si face un compromis, doua, trei,… pana ce incepe sa se simta neglijata. Stare de compromis devine ceva obijnuit. Comunicare se intrerupe sau devine monosilabica. Barbatul, mai orgolios, cam rar face un compromis, desi sunt si exceptii.
Comunicarea lipsa, compromisuri prea multe, monotonie, neglijarea aspectului fizic, sunt doar cateva care pot duce la transformarea DRAGOSTEI DIN CUPLU, la simplu SEX de COMPROMIS.
Oare este un traseu normal acest suis si coboras intr-o casnicie? Oare chiar trebuie sa acceptat compromisul ca fiind ceva normal intr-o casatorie? Oare sex-ul poate transforma dragostea din cuplu?
Descoperă mai multe la de la sex la dragoste
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.