Mariile nu vor să le accepte, precum nici Mircii

Stau şi mă gândesc la Maria. Ce să mai scriu despre ea? Ce trăiri să îi mai dau? Sau o trimit în vacanţă şi gata?

Pentru cine nu ştie, Maria este personajul meu din viitoarea carte “În capul meu”. Mici bucăţele, vreo 14 la număr, dar fără textul cu număr 12(care a fost eroare de notare) sunt bucăţi din imaginaţia mea, din ce am auzit şi din ce am trăit.

Nu sunt Maria, dar sunt Ria. Sunt o femeie ce a iubit, a suferit, a încercat, a căzut şi s-a ridicat până la colţul patului ca apoi să dea cu capul în tavan din cauza fluturilor din stomac ce o ridicau la cer. Noroc cu tavanul. Noroc că nu mi-am luat zborul căci astăzi nu aveam copii. Astăzi nu mai scriam bucăţi de roman. Astăzi nu mă mai ambiţionam să arăt că merit mai mult. Merităm mai mult. Noi, femeile.

Sunt Ria şi Ia. Şi Maria şi Aria. Sunt copil abuzat şi nevastă bătută.

Mariile nu vor să le accepte

Am cunoscut ruşinea cruntă când altori li se pune așa… pata pe tine. Şi te fac din om, neom. Nu am ştiut să ripostez, să spun ce s-a întâmplat pentru că nici eu nu ştiam să exprim în cuvinte. Şi apoi, făcând referire la locul unde s-a întâmplat ruşinea, eu cădeam vinovată şi mai şi “spurcam” neamurile.

Astăzi, îmi simt capul precum o clădire de multinaţională. Fiecare etaj are întrebuinţarea lui şi fiecare cm de creier analizează şi reanalizează precum un departament analitic.

Mă simt trecută de vârsta mea şi nu prea înţeleg uneori când am avut timp să trec prin toate acestea în atât de puţini ani. Şi totuşi, mai am de trăit. Dar mereu fac prostia să compar cu trecutul şi să nu îmi dau seamă pe moment de valoarea prezentului.

Mariile nu vor să le accepte

Îi atribui Mariei sentimente multe. Îmi scot din capul meu ca să i le dau ei. Îmi este mai uşor aşa. Îmi arăt latura umană, dar o atribui unei persoane ce este catalogată greşit de către comunitate şi societate.

Precum nici Mircii nu vor să accepte

Pentru că nu este “normală” din punct de vedere sexual. Pentru că moral după ei înseamnă să fi supus societăţii. Pentru că femeia trebuie să facă copii iar bărbatul să dezvirgineze şi să lase femei însărcinate.

Nu este permis ca o femeie să se iubească cu altă femeie sau să nu îşi dorească copii, dar să construiască o casă.

La fel cum un bărbat nu poate iubii un bărbat, să se îmbrace în rochii, apoi să trebăluiască prin casă şi bucătărie precum cea mai iscusită gospodină.

Indiferent că eşti un El care iubeşti tot un EL, sau o EA care iubeşte tot o Ea, dacă bunul simţ există în voi şi nu vă daţi în stambă în public, eu cred că este loc pentru toţi ei şi ele.

Poate iubirea dintre ei şi ele este mai simplă. Ambii parteneri au acelaşi gen. Aceleaşi părţi anatomice. Logic că diferă punctele erogene şi activitatea sau pasivitatea sexuală. Dar nevoile unui cuplu de acelaşi gen sunt aceleaşi.

Hormonii, etapele de dezvoltare a corpului, a maturităţii fizice şi sexuale sunt identice. Dar oare, chiar le este mai uşor? Oare noi, vecinii şi colegii de muncă şi societatea îi acceptăm? Îi tolerăm? Sunt oameni care chiar sunt buni în domeniile lor.

Deşi ştiu cam care sunt răspunsurile, Măriile nu vor să le accepte, precum nici Mircii. Numele sunt aleatorii. Hainele purtate sunt convenţionale în afara casei, dar nu obligatorii dincolo de pragul uşii.

Până la urmă totul ţine de educaţie. Fi civilizat pe stradă şi liber de constrângeri la tine acasă. Fi om în societate şi amant bun pentru perechea ta. Dacă nu reuşiţi să îi daţi de un cap, atunci ajungeţi precum Maria mea, ascunsă prin casă şi baruri cu semiîntuneric, unde mâinile şi vocea vă pot trăda genul fizic, dar nu tipul de iubire.