Ne limităm la plăceri verbale?!

“… plăcerile devin mai degrabă verbale, ca şi cum gura ar ţine locul tuturor celorlalte plăceri…” Alawiya Sobh, Se numeşte pasiune, pag 163.

Am observat tot mai des jigniri, umilinţe şi intenţii exprimate verbal cu cea mai mare plăcere. Uneori chiar am vrut să întreb vorbitorul dacă nu cumva a avut orgasm după ce a pronunţat acele cuvinte…

Ştiu că uneori furia poate aduce un debit verbal consistent. Şi mai ştiu că smardoii şi perverşii pun toată trăirea lor în momentele când “aruncă” acele jigniri sau ameninţări incredibile. Ai crede că simpla lor exprimare îi face să creadă cu tărie că a şi făcut chiar în momentul când vorbeşte tot ceea ce a ameninţat.

Uneori aş vrea să cred că aceste “plăceri verbale” se rezumă numai la atât, la verbal. Poate simpla lor enumerare îi face pe vorbitori să considere că au făcut acel lucru şi chiar nu mai trebuie să fie făcut în viaţa reală. Aici nu mai fac referire la cineva anume. Aici aş vrea să fac apel la toţi cei catalogaţi “numai gura este de ei”.

Este uşor să spui “caută un film să ne uităm împreună”, sau “când termini cumpărăturile vin să te iau” sau “mergem împreună la cursul x” dar în realitate nu se întâmplă. Poate în acele momente chiar şi-ar fi dorit să le fi făcut chiar atunci când le-a pronunţat, fără să le mai facă cu adevărat. Dacă au făcut aşa, au căzut în oala cu delăsare şi dezinteres.

Ştiu că există mulţi introvertiţi. Sau timizi, ruşinoşi, mutulici, nesociabili sau cum vreţi voi să îi numiţi. Dar şi aceştia ar putea să îşi spună plăcerile verbal. Sau poate ei în mod special trec în categoria ”mutul tace dar le face”? Personal am întâlnit câţiva mutulici de acest gen şi credeţi-mă că mai bine prefer unul care turuie decât unul care direct trece la acţiune şi nu îţi lasă timp de gândit. Deși nici partea în care numai vorbește și nu face nu o agreez.

Şi… mai este categoria care îl au pe “la vârsta noastră…” şi au rămas mai mult cu vorba. Nu mai pot să performeze în pat. Nu mai pot să mănânce tot ce vor. Nu mai pot să se deplaseze cu lejeritate. Nu mai au aceeaşi maleabilitate. Acum, mai mult ca niciodată ajung nişte moşulici perverşi, arţăgoşi şi din ce în ce mai puţin sociabili.

Dar nu mă opresc aici. “… ca şi cum gura ar ţine locul tuturor celorlalte plăceri…” Hmmm… îmi vine să analizez. Gura este în acelaşi timp locul de unde pleacă cuvintele dar şi locul unde se introduce mâncare şi băutură. Deci poţi să simţi două feluri de plăcere. Pardon, trei, dacă punem la socoteală şi sexul oral.

1. Odată exprimate cuvintele, simţi un fel de fală, de mândrie că ai fost în stare să pronunţi, să gândeşti şi să intonezi ceea ce ai gândit, indiferent că este de bine sau de rău.
2. Gurmandul este omul plăcerilor gustative. Este recunoscător papilelor şi se închină nărilor şi mâinilor căci îi atrag atenţia şi îl ajută la procesul de a aduce mâncare în gură.
3. Omul normal face sex. Dacă mai face şi sex oral înseamnă că este mai competent pe parte de viaţă sexuală decât cel care simte plăcerea numai verbal. Aici fac referire la sexul consimţit!!!

Plăceri sunt multe. Fizice, verbale, intelectuale, sentimentale, etc. Dacă te opreşti numai la exprimarea lor, a plăcerilor, verbal, atunci care mai este farmecul plăcerilor? Şi nu mă refer aici la şoaptele tandre spuse la ureche. Dacă nu încercăm aceste placeri la tinereţe când nu avem artrită, obezitate, probleme cardiace sau stomatologice, atunci când le încercăm? La bătrâneţe când “… plăcerile devin mai degrabă verbale, ca şi cum gura ar ţine locul tuturor celorlalte plăceri…” ?